Expres

BRAȘOV. O universitate privată se desființează în acest an

 

Trei sferturi dintre facultățile înființate după 1990 nu mai funcționează. Și în acest an vor fi desființate trei universități private – Universitatea „Mihai Eminescu” din Timișoara, Universitatea „George Barițiu” din Brașov și Institutul Bancar Român din București, a declarat, pentru Libertatea, Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământ superior din Ministerul Educației. „Un prim pas este legat de  elaborarea a trei legi pentru desființarea unor instituții de învățământ superior private, respectiv  Universitatea «Mihai Eminescu» din Timișoara, Universitatea «George Barițiu» din Brașov și Institutul Bancar Român din București”, spune Gigel Paraschiv. Studenții deja înmatriculați la cele trei universități private își vor continua pregătirea până la finalizarea anilor de studiu, în schimb este interzisă înmatricularea unor studenți noi în anul întâi. Totodată, studenții de la aceste universități se pot transfera la instituții de învățământ superior autorizate provizoriu sau acreditate, iar examenul de licență va fi susținut obligatoriu în instituții acreditate. „Legea educației obligă universitatea care intră în lichidare să continue activitatea didactică până când a terminat și ultimul student. În schimb, nu poate accepta alți studenți în anul I și nici nu poate organiza licență”, a spus Gigel Paraschiv.
Secretarul de stat precizează că numărul instituțiilor de învățământ superior care s-au înființat după 1990 a scăzut, în timp, la un sfert din câte au fost cândva.

Peste 100 de programe de studiu au intrat în lichidare

În noul an universitar care începe în octombrie nu vor mai fi 107 programe de studii, care au intrat în lichidare. De asemenea, au intrat în lichidare 57 de programe de master și două domenii, spune Gigel Paraschiv. „107 programe de studiiau intrat în lichidare. Sunt programe de studii care nu mai sunt căutate de absolvenții de liceu. Absolvenții acestor specializări nu mai au căutare pe piața muncii și atunci se îndreaptă pe piața muncii care are căutare în viitor”, explică Gigel Paraschiv.
Tot în noul an universitar sunt 49 de specializări noi și alte 57 care au devenit, din autorizate provizoriu, acreditate. „Ca elemente de noutate, au fost introduse cinci specializări noi și a fost modificată denumirea unei specializări. În total, pentru 2017-2018 sunt 49 de specializări noi și 57 acreditate. În ceea ce privește programele de masterat, anul acesta au apărut 142 de programe noi, dar, în același timp, au intrat în lichidare 57 de programe și două domenii”, mai spune Gigel Paraschiv.

Programe de master, făcute împreună cu firme care au căutare

Secretarul de stat mai spune că pentru ca programele de studiu să poată avea ca finalitate angajarea cât mai rapidă pe piața muncii, acestea sunt concepute împreună cu agenții economici din IT, inginerie mecanică, transporturi, sănătate și agricultură. „A crescut numărul de programe care sunt concepute împreună cu agenții economici. Am lansat invitația ca agenții economici să vină alături de universități. Pornind de la IT, inginerie mecanică, ingineria transporturilor, sănătate, agricultură. Agenții economici gândesc programele de master împreună cu universitățile, pentru că doresc ca specializarea viitorilor absolvenți să fie pe un anumit domeniu. Spre exemplu, pe zona procesare, păstrarea produselor agroalimentare, pe zona de biochimie, biofizică, bioinginerie, biotehnologie, sunt domenii mai înguste, iar agenții economici au nevoie de specialiști. Apoi, știința materialelor, materiale compozite, nanomateriale, aici chiar vorbim de nișă, pregătești specialiștii strict de cât e nevoie. Cele care au intrat în lichidare nu au mai avut studenți și la privat și la stat, de exemplu ingineria mediului, protecția mediului, ecologie”, explică secretarul de stat Gigel Paraschiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare