Expres

BRAȘOV. Numărul de viroze aproape s-a dublat

 

Aproape 1.900 de braşoveni au ajuns, în săptămâna 7-13 ianuarie, la medic, cu diverse afecţiuni de sezon, iar 95 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri în spital, potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Ca de obicei, ponderea cea mai mare a bolilor de sezon au avut-o infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 1.478 de cazuri, dintre care 17 au avut nevoie de îngrijire spitalizată. Numărul acestora este în creştere faţă de săptămâna anterioară, când au fost 855 de cazuri înregistrate, în total, dar tot 17 persoane au fost internate. Şi ponderea vârstelor s-a schimbat. Dacă până acum copiii de până în 14 ani erau cei afectaţi, săptămâna trecută, mai multe de jumătate dintre bolnavi – 758 au vârste de peste 15 ani. Pe de altă parte, 14 dintre cei 17 spitalizaţi cu o formă de IACRS sunt copii, şapte bebeluşi dintre cei 161 bolnavi având nevoie de supraveghere medicală continuă.

Alţi 308 braşoveni au ajuns la medic cu pneumonie, iar 55 dintre ei au fost internaţi, conform aceleiaşi surse. Cei mai mulţi sunt adulţi – 162, dar în privinţa spitalizărilor numărul copiilor internaţi (dintre cei 146 bolnavi) este de 28, dintre care 17 sunt bebeluşi. De altfel, 63 dintre micuţii pacienţi cu pneumonie au vârsta sub un an.
Pe de altă parte, numărul cazurilor de gripă – deşi este de 11 ori mai mare decât anul trecut, în aceeaşi perioadă – este în scădere faţă de săptămâna anterioară, potrivit datelor DSP, în perioada 7-13 ianuarie fiind înregistrate 111 cazuri, faţă de 126 în prima săptămână a anului. Totuşi, dacă a scăzut numărul total de cazuri de gripă, a crescut în schimb numărul celor internaţi cu gripă, de la 17 cazuri, în prima săptămână a anului, la 23 în cea de-a doua.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare