Expres

BRAȘOV. Nouă linii RATBV suspendate nouă ore, 11 linii cu program special

 

Transportul în comun din municipiul Braşov va fi afectat astăzi, 1 septembrie, când pe mai multe străzi ale oraşului se va desfăşura Campionatul Mondial de 50 km alergare pe şosea. Astfel, având în vedere că între orele 6.00 și 15.00, traficul rutier va fi complet închis pe traseul Livada Poștei – Patria – Hidromecanica – Spitalul Județean, precum și pe Strada Zizinului, dar între orele 6.00 și 9.00, RATBV a operat importante modificări temporare de trasee și orare ale unor linii de transport. Astfel, între orele 6.00 şi 16.00 este suspendată circulația mijloacelor de transport în comun de pe nouă linii, respectiv 4, 5, 7, 32, 34B, 35, 37, 51 și 52. După ora 16.00, autobuzele și troleibuzele ce deservesc aceste linii vor circula potrivit traseelor obișnuite și în conformitate cu orarele corespunzătoare unei zile de duminică.
 
Trasee deviate și orare modificate

Pentru a răspunde nevoilor de mobilitate ale clienților săi, RATBV a elaborat un plan mai amplu de devieri ale traseelor, acțiune menită a asigura legătura între diferite zone ale orașului. Autobuzele care vor circula pe traseele deviate vor respecta niște orare specifice, exclusive pentru ziua și perioada de timp menționate, orare ce vor fi afișate pe panourile electronice informative din stații.
Astfel, în intervalul orar 6.00 – 16.00, vor mai multe modificări de traseu.  
•    Linia 1: pe sensul Triaj – Livada Poștei, autobuzele vor circula pe traseul obișnuit. Pe sensul Livada Poștei – Triaj, acestea vor circula pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Strada Hărmanului – Triaj.
•    Linia 2: pe sensul Rulmentul – Livada Poștei mijloacele de transport în comun vor circula pe traseul obișnuit. Pe sensul Livada Poștei – Rulmentul, traseul va fi Livada Poștei – Strada Lungă – Griviței – Strada 13 Decembrie – Rulmentul.
•    Linia 6: pe sensul Saturn – Livada Poștei, între orele 6.30 – 9.30 vehiculele vor circula pe traseul Saturn – Gemenii – Bulevardul Al. Vlahuță – Strada Hărmanului – Bld. M. Kogălniceanu și apoi pe traseul obișnuit. Între orele 9.30 – 16.00 vor merge pe traseul obişnuit. Pe sensul Livada Poștei – Saturn, între orele 6.30 şi 19.00, mijloacele de transport în comun vor circula pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Bulevardul Griviței – Strada Aurel Vlaicu – Bulevardul Gării – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Gemenii – Bulevardul Saturn – Saturn.
•    Linia 16: pe sensul Stadionul Municipal – Livada Poștei circulaţia mijloacelor de transport se va desfăşura pe traseul obișnuit. Pe sensul Livada Poștei – Stadionul Municipal, autobuzele vor circula pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Stadionul Municipal.
•    Linia 17: pe sensul Noua – Livada Poștei, autobuzele vor circula pe traseul  Noua – Calea București – Bulevardul Saturn – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Gara CFR Brașov – Bulevardul Victoriei – Camera de Comerț – Primărie – Livada Poștei. Pe sensul Livada Poștei – Noua traseul va fi Livada Poștei – Strada Lungă – Bulevardul Griviței – Strada Aurel Vlaicu – Bulevardul Gării – Bulevardul Saturn – Calea București – Noua.       
•    Linia 22: Pe sensul Saturn – Stadionul Tineretului, între orele 6.30 şi 9.30 circulaţia mijloacelor de transport se va desfăşura pe traseul Bulevardul Saturn – Gemenii – Bulevardul Alexandru Vlahuţă – Strada Hărmanului – Bld. M. Kogălniceanu și apoi pe traseul obișnuit.  Între orele 9.30 – 16.30 circulaţia se va desfăşura pe traseul obişnuit. Pe sensul Stadionul Tineretului – Saturn, între orele 6.30 – 19.00, circulaţia se va desfăşura pe traseul Stadionul Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada Aurel Vlaicu – Bulevardul Gării – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Gemenii – Bulevardul Saturn – Saturn.
•    Linia 31: pe sensul Valea Cetății – Livada Poștei, mijloacele de transport în comun vor circula pe traseul Valea Cetății – Bulevardul Muncii –  Strada Carpaților – Poienelor – Bulevardul Saturn – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Strada Hărmanului – Bulevardul Mihail Kogălniceanu – Livada Poștei. Pe sensul Livada Poștei – Valea Cetății, circulaţia se va desfăşura pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Bulevardul Al. Vlahuță – Bulevardul Saturn – Strada Poienelor – Strada Carpaților – Bulevardul Muncii – Valea Cetății.
•    Linia 34: pe sensul Timiș Triaj – Livada Poștei, între orele 6.30 – 9.30, autobuzele vor circula pe traseul Fundătura Hărmanului – Strada Zizinului – Gemenii – Bulevardul Al. Vlahuță – Strada Hărmanului – Bld. M. Kogălniceanu şi apoi pe traseul obișnuit. Între orele 9.30 – 16.00 autobuzele vor merge pe traseul obişnuit. Între orele 6.30 şi 19.00, pe sensul Livada Poștei – Timiș Triaj, circulaţia se va desfăşura pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Bulevardul Griviței – Strada Aurel Vlaicu – Bulevardul Gării – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Gemenii – Strada Zizinului – Fundătura Hărmanului.
•    Linia 36: pe sensul strada Independenței – Livada Poștei, circulaţia se va desfăşura pe traseul obișnuit. Pe sensul Livada Poștei – Independenței, autobuzele vor merge pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Griviței – Strada 13 Decembrie – Independenței.
•    Linia 41: pe sensul Lujerului – Livada Poștei, mijloacele de transport în comun se va desfăşura pe traseul obișnuit. Pe sensul Livada Poștei – Lujerului autobuzele vor merge pe traseul Livada Poștei – Strada Lungă – Stadionul Tineretului – apoi traseul obișnuit.
•    Linia 50: pe ambele sensuri va circula pe Strada Mureșenilor: Livada Poștei – Strada Mureșenilor – Pe Tocile și retur.

„Pe parcursul zilei de duminică, 1 septembrie 2019, până în jurul orelor 16.00, pot apărea și eventuale alte schimbări temporare, determinate de măsurile operative dispuse de agenţiiPoliţiei Rutiere pe traseele de alergare. Ne cerem scuze clienţilor noştri pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca, imediat după finalizarea competiţiei sportive, să reluăm circulaţia potrivit orarelor și traseelor obişnuite”, afirmă reprezentanții RATBV.

Citiți și:

BRAȘOV. Parcări publice din centru se închid de astăzi, parcările de reședință, duminică

BRAȘOV. Noi restricţii rutiere pentru CM de alergare 50 km


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare