Expres

BRAȘOV. Noi stații RATBV și semafor cu detector radar, pe Drumul Poienii!

Începând de mâine, RATBV va operaționaliza o noua pereche de stații pe linia 20 (Brașov – Poiana Brașov). Noile stații sunt amplasate la intersecția Drumului spre Poiana Brașov (DN 1E) cu str. Piscului și Aleea Dealul Spirii. Stațiile au fost amenajate la solicitarea cetățenilor care locuiesc în zonă și sunt prevăzute cu alveolă, astfel încât să nu afecteze traficul.

SISTEM DE SEMAFORIZARE CU BUTON ȘI DETECTOARE RADAR

Primăria a montat la trecerea de pietoni dintre stații și un sistem de semaforizare cu buton, prevăzut cu sistem de detectoare radar – în cazul în care șoferii depășesc viteza legală, semaforul comută pe culoarea roșie pentru circulația rutieră, astfel încât să tempereze viteza de circulație și să-i protejeze pe pietonii care circulă în zona respectivă.

VA FI AMENAJATĂ ȘI O NOUĂ TRECERE DE PIETONI, TOT SEMAFORIZATĂ

Odată cu obținerea avizului de la poliția rutieră, va fi amenajată și o nouă trecere de pietoni, de asemenea semaforizată, și operaționalizată o nouă pereche de stații, tot pe traseul liniei 20, la intersecția Drumului spre Poiană cu str. După Iniște, potrivit Primăriei Brașov. Și aceste facilități răspund solicitărilor cetățenilor, în acest caz a celor din complexul Seasons Residence.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google