Expres

BRAȘOV. Mitropolitul Ardealului, primul „Cetățean de onoare” al județului

 

Mitropolitul Ardealului, Înalt Prea Sfințitul Dr. Laurențiu Streza, este de astăzi cetățean de onoare al județului Brașov, prin hotărâre de Consiliu Județean, HCJ aflată pe lista suplimentară a ordinii de zi a ședinței de astăzi. Pe aceeași listă de propuneri de plen, la punctul anterior s-a aflat și proiectul privind regulamentul de acordare a acestui titlu, care este o premieră. Ierarhul este astfel primul cetățean de onoare, alături de Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Înainte de a fi adoptată hotărârea consilierul județean Mariana Sebeni i-a solicitat președintelui CJ Brașov Adrian Veștea o motivare pentru adoptarea acestor hotărâri. Veștea a precizat că ÎPS Laurențiu este cetățean al Brașovului, locul său de naștere fiind comuna Sâmbăta de Sus și absolvind Colegiul Radu Negru Făgăraș. „A fost implicat în permanență în activitățile sociale și culturale derulate în județul nostru, este mereu prezent printre brașoveni și se cuvine să primească acest titlu”, a argumentat președintele CJ. Mitropolitul liturghisește adeseori în bisericile brașovene, Mitropolia are așezăminte sociale și de sănătate în județul nostru. În mai 2019, acesta, alături de un sobor de preoți și în prezența premierului în prezența prim-ministrului de la acea vreme Viorica Dăncilă și a altor miniștri, a oficiat o slujbă de binecuvântare la începerea lucrărilor pentru „ciotul” de autostradă dintre Cristian și Râșnov, considerat parte a tronsonului Comarnic-Brașov.
În ceea ce îl privește pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, acesta este „absolvent al Colegiului Național Andrei Șaguna, are o vastă activitate științifică, este unul dintre cetățenii județului Brașov care reprezintă cu cinste mediul academic și vorbește întotdeauna la superlativ despre învățământul brașovean. Cred că este o mare bucurie și onoare pentru noi că avem asemenea personalități care au plecat din rândurile noastre”, a subliniat Veștea.

Decernarea titlurilor ar urma să aibă loc în 21 februarie, într-un eveniment ce va avea loc în Sala festivă a Colegiului Național Andrei Șaguna.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button