Expres

BRAȘOV. Miting față de „asaltul diabolic împotriva familiei”

  • DSC_0330_204363.JPG
  • DSC_0348_204364.JPG
  • DSC_0341_204365.JPG
  • DSC_0388_204366.JPG
  • DSC_0421_204367.JPG
  • DSC_0454_204368.JPG
  • DSC_0490_204369.JPG
  • DSC_0493_204370.JPG
  • DSC_0495_204371.JPG
  • dsc-0517.jpg
 

Circa o mie de persoane, în mare parte familii cu copii de toate vârstele, s-au adunat, astăzi, în Piața Sfatului din Brașov, pentru a participa la un miting de solidaritate cu familia Bodnariu și cu alte familii de români care locuiesc în Norvegia și ai căror copiii au fost luați de autoritățile acestei țări.

Mitingul a fost organizat de Alianța Evanghelică din România — Biserica Creștină Baptistă, Biserica Creștină Penticostală și Biserica Creștină după Evanghelie – din județul Brașov.

„Prin acest miting de protest vrem să transmitem un mesaj opiniei publice din România și opiniei publice internaționale cu privire la faptul că în Norvegia, prin legislația care reglementează funcționarea Autorității de Protecție a Copilului — Barnevernet, sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului, în particular dreptul părinților de a crește copiii în acord cu propria credință, precum și dreptul copilului de a se bucura de căldura și protecția căminului părintesc. Prin acest protest public cerem autorităților române implicarea activă și fermă în vederea soluționării favorabile a situațiilor în care se află familiile de români din Norvegia, despărțite abuziv de copiii lor” — a fost mesajul transmis de reprezentanții Alianței Evanghelice din România.

Cei prezenți la miting au purtat steaguri tricolore și norvegiene și pancarte pe care se puteau citi mesaje precum: „Nu vreau să cresc la străini”, „Mai bine mamă săracă în România, decât mamă cu copii furați în Norvegia”, „Copiii trebuie să crească în familie”, „Luați mâna de pe copiii noștri”, „Barnevernet, lasă-mă acasă”.

La protest, pe lângă cei aproape de 1.000 de brașoveni, au participat și doi parlamentari, respectiv Maria Grecea (PNL) și fostul ministru de Externe, Titus Corlățean (PSD) – care au făcut parte din delegația Parlamentului României, ce a fost în Norvegia pentru a discuta aceste cazuri -, primarul Brașovului, George Scripcaru, consilierul județean Luminița Olteanu (PNL), fostă directoare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, și Ligia Mara, vicepreședintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) și al Sindicatului Învățământului „Diaconul Coresi” Brașov.

„Chiar mă așteptam să se organizeze și la Brașov un miting pentru a arăta familiilor de români din Norvegia ai căror copii au fost luați de autoritățile din această țară că îi susținem și îi sprijinim în toate demersurile lor. Transmitem de aici, din Piața Sfatului, celor care așteaptă un mesaj de susținere și sprijin că suntem aproape și susținem acest demers. (…) Chiar dacă sunt sisteme diferite, orice copil trebuie să stea în sânul familiei și să aibă o viață așa cum o doresc cu toții”, a declarat George Scripcaru. 

Prof. Ligia Mara a menționat că protestează „față de asaltul diabolic împotriva familiei. Învățământul brașovean se solidarizează cu familia Bodnariu”, iar Luminița Olteanu a punctat că „specialiștii ar trebui să consilieze familiile, nu să ia copiii. Și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului se confruntă situații delicate, dar are în vedere, întotdeauna, menținerea familiei, nu destrămarea ei”.

Pe de altă parte, Silviu Prodan, pastor baptist brașovean, a declarat că este inadmisibil ca niște copii să fie luați din sânul familiei fără un ordin sau decizie judecătorească. „Dacă aceasta este democrația, lăsați-mă să mă îndoiesc!”, a mai spus el.

„Am descoperit și abuzuri, măsuri disproporționate și interese”

Titus Corlățean s-a arătat puternic impresionat de drama familiei Bodnariu: ƒ„Vă spun de la bun început că m-aș fi bucurat să mă întorc la Brașov pentru o ocazie fericită. Din păcate, nu este o ocazie fericită, dimpotrivă este o dramă pe care o familie foarte frumoasă, pe care unii dintre noi o cunoaștem personal, o familie frumoasă care trebuie să fie reîntregită. Mă bucur totuși că, în contextul acesta atât de dureros, la Brașov, dar și în alte orașe din România, oameni cu credință în Dumnezeu, oameni atașați ideii de familie, o instituție care trebuie să rămână în continuare sacră, sunt prezenți și manifestă multă solidaritate. Sunt momente în viață în care trebuie să fim alături de cei care suferă”.

Social-democratul a declarat că drama familiei Bodnariu nu este singulară, într-o situație similară fiind multe altele, provenind din alte țări decât Norvegia: „Este vorba de o dramă a mult mai multor familii de români, familii mixte sau familii provenind din alte țări decât Norvegia, în condițiile în care copiii le sunt smulși atât de brutal părinților și vă asigur din proprie cunoștință, de la fața locului, absolut nejustificat. A fost o delegație parlamentară în Norvegia și pentru noi a fost extrem de important să fim acolo, să cunoaștem la fața locului părinții și casa în care locuiesc, dar și pentru a discuta cu vecini, cu familii de români care cunosc familia Bodnariu și de a vorbi cu oficialii guvernamentali și din parlamentul norvegian. Am venit mai convins ca oricând, în baza a ceea ce am descoperit acolo, direct, la fața locului, că ceea ce s-a întâmplat cu familia Bodnariu este o uriașă nedreptate. Până de curând, sistemul de protecție al copilului din Norvegia părea unul fără reproș, impecabil. În interiorul acestui sistem am descoperit lucruri care sunt și abuzuri,  măsuri disproporționate și interese, chiar de natură financiară. Aș vrea însă să facem o separare între ceea ce înseamnă Norvegia ca stat și o relație pe care noi o avem această țară și greșeala pe care o instituție din acest stat o face. Am spus autorităților norvegiene: «Mare atenție la ce faceți!», pentru că atunci când, într-un stat democratic, o instituție capătă tot mai multă putere, cu un buget foarte generos, o instituție care lucrează și cu entități private, care primesc foarte mulți bani și o instituție care finanțează familiile-surogat cu foarte mulți bani, nesupusă unui control democratic, poate deveni un monstru. Ceea ce este definit ca un principiu, adică interesul superior al copilului, poate să fie călcat în picioare și abuzat”.

Fostul ministru de Externe a subliniat că în Norvegia vorbim acum de o problemă de sistem, care „s-a dezvoltat în toți acești ani și produce multă suferință. În acest moment, guvernul norvegian are o mare responsabilitate, de a repara această injustiție și aceste abuzuri care sunt realități”.

El a mai spus că în 2013, în Norvegia au mai fost semnalate aproximativ 53.000 de posibile cazuri de abuzuri în relația dintre părinți și copii. În 17% din cazuri, adică în jur de 9.000 de copii, au fost luați direct, fără a se efectua o anchetă socială, fără un sprijin psihologic, fără mediere. În 2014, a afirmat Corlățean, „tot 53.000 de semnalări investigate și, surpriză, 31%, adică 21.000 de de copii au fost smulși de la părinții lor. Oare chiar toți părinții au înnebunit sau este o problemă a sistemului?”. Ba mai mult, parlamentarul a afirmat că, potrivit unor informații ale unui ONG din Norvegia, anual, aproximativ 50 de copii care ajung în familii-surogat mor. „Norvegia e un stat suveran, însă, în ceea ce privește protecția copilului, nici un stat european nu mai poate face, singur, tot ce dorește. Sunt niște norme mai importante superioare conduitei naționale”, a mai spus Titus Corlățean.

De asemenea, Maria Grecea a remarcat că în Parlamentul României s-a aflat de drama familiei Bodnariu de la începutul lunii decembrie a anului trecut. „Aceste au nevoie de soluții și de implicarea statului. Am mers în Norvegia. Personal mi-a fost greu, pentru că m-am documentat înainte de a pleca. Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva într-o țară cum este Norvegia”, a declarat deputata.

Citiți și:

BRAŞOV. Miting pentru dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare