Expres

BRAȘOV. Ludovic Orban: „Aeroportul este spectaculos, o bijuterie a Brașovului”

  • orban-aeroport_2.jpg
 

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și președintele PNL, a făcut vineri o vizită oficială la Brașov, pentru a vedea în ce stadiu sunt proiectele de investiții din județul nostru, dar și pentru a discuta cu primarii despre problemele pe care le au autoritățile locale și despre modul în care acestea pot fi sprijinite la nivel parlamentar.

Orban a mers pe șantierul Aeroportului Internațional Brașov, iar într-o conferință de presă de la sediul PNL Brașov s-a arătat impresionat. „Sunt absolut impresionat de ceea ce am văzut astăzi, un aeroport în care foarte puţină lume credea este aproape gata. Un aeroport spectaculos, o bijuterie a Braşovului, care va avea o influenţă determinantă în dezvoltarea municipiului şi a judeţului Braşov, deoarece orice aeroport aduce în sine practic toate oportunităţile de dezvoltare de care are nevoie un judeţ. Îl felicit pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea, pentru determinarea şi – chiar aş putea spune – încăpăţânarea cu care s-a bătut ca să realizeze acest proiect pe care eu sprijin total”, a spus Ludovic Orban.

Adrian Veștea a amintit că „anul trecut, în perioada în care Ludovic Orban era premier, Guvernul României a alocat suma de 75 de milioane de lei. De asemenea, și anul acesta, județul Brașov a beneficiat din partea actualului Guvern de suma de 30 de milioane de lei”.

Orban a promis că va sprijini și în continuare proiectul aeroportului, în special în ceea ce privește obținerea avizelor necesare funcționării acestuia. Totodată, acesta a precizat că în Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) a fost inclusă artera feroviară care leagă Brașovul de aeroport. „Referitor la acest proiect, așteptăm poziția Comisiei Europene. Dacă răspunsul nu va fi favorabil, vom încerca să obținem o finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructura Mare”, a continuat

Președintele PNL a reiterat declarația de acum un an, tot din orașul nostru: „Toate drumurile din la Brașov, care are nevoie de conectarea rutieră, feroviară și aeriană cu celelalte zone ale României și ale Europei. Toate proiectele ce vizează Brașovul avansează”.

Orban a amintit că Autostrada Ploiești – Brașov este în stadiul procedurii de atribuire a contractului pentru realizarea Studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și a celorlalte documentații necesare licitației de lucrări. În ceea ce privește legătura cu Sibiul pe autostradă, Orban a menționat că lotul Făgăraș – Sibiu este mai avansat, Studiul de fezabilitate fiind aproape gata, iar în curând va fi aprobată documentația tehnico-economică de către Guvern. Pentru lotul Făgăraș – Brașov, acesta a spus că sunt în evaluare cele patru oferte depuse de firmele interesate să pregătească Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Președintele PNL a afirmat că se înregistrează progrese și în ceea ce privește Autostrada Brașov – Bacău, investiție pentru care se lucrează acum la Studiul de fezabilitate și a proiectului tehnic, termenul de finalizare fiind 1 ianuarie 2023.

Nu în ultimul rând, președintele Camerei Deputaților a amintit proiectul Sălii Polivalente, o investiție preluată anul trecut de Compania Națională de Investiții: „Guvernul pe care l-am condus a aprobat documentația tehnico – economică. În acest moment este în derulare licitația de lucrări”.

„Practic, toate proiectele importante ale Brașovului în ceea ce privește infrastructura înregistrează progrese și vor ajunge să devină realitate”, a declarat Orban.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare