Expres

BRAȘOV. Listele de așteptare pentru analize compensate se întind tot pe câteva luni

 

În ciuda promisiunilor mai-marilor Sănătății, din toate guvernele, listele de așteptare pentru investigații medicale continuă să macine nervii și timpul asiguraților care se confruntă cu probleme de sănătate. Și să le toace banii, în afara contribuțiilor deja plătite obligatoriu, pentru că boala nu ține cont de programări impuse de bugetul limitat. Ai o suferință și mergi la medic. Care te consultă și îți recomandă analize de laborator, în regim compensat sau chiar gratuit, pentru că ai asigurare de sănătate. Încerci să te programezi la un laborator care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ), dar ți se spune că fondurile alocate pentru luna în curs s-au epuizat și ți se sugerează să suni pe data de 1 a lunii viitoare. Nu îți garantează nimeni că vei „prinde” un loc, fiindcă deja sunt alți pacienți programați. Altfel spus, este o listă de așteptare pentru lista de așteptare. Să zicem că reușești să faci analizele, duci rezultatele medicului, dar acesta are nevoie de investigații aprofundate pentru a pune un diagnostic corect, investigaţii imagistice de înaltă performanţă (CT, RMN, ba chiar și o banală deja ecografie). De aici începe alt chin, mai lung. La Brașov, CASJ are contract cu doar patru furnizori de servicii imagistice, deși centre de acest tip sunt mult mai multe. „Contractul se face în baza unor criterii, pentru care se acordă un punctaj, referitor la aparatură, la personal, avize etc. Doar patru furnizori au îndeplinit criteriile și au acumulat punctajul necesar contractării”, a explicat dr. Ancuța Daisa, purtător de cuvânt al CASJ Brașov. Cea mai scurtă listă de așteptare are trei luni, o veşnicie pentru un om bolnav care nu ştie ce suferinţă îl chinuie şi nici nu poate primi tratament. Mai mulţi pacienţi susţin însă că listele au rămas chiar și la 6-8 luni, dacă vrei compensat sau gratuit. Dacă pui banii jos, faci investigaţia şi pe loc.

O soluție promisă prin lege de doi ani

Listele de aşteptare pentru asigurații care vor să beneficieze gratuit sau compensat analizele în laborator, inclusiv investigațiile imagistice, care ajungeau la şase, nouă sau chiar 12 luni, ar fi trebuit să fie istorie, după cum susţineau reprezentanţii CASJ Braşov acum doi ani. Atunci urma ca în câteva luni să intre în vigoare „sistemul de management al listelor de priorităţi” (a se citi de aşteptare), printr-o aplicaţie informatică pusă la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Preşedintele-director general al CASJ, dr. Cătălin Şeitan, spunea atunci că listele de aşteptare nu sunt la proporţiile reale: „Listele de patru-cinci luni pe paraclinic sunt mult exagerate. Fiindcă aceiaşi asiguraţi sunt înscrişi peste tot şi când le vine rândul la una dintre ele nu mai anunţă să fie şterşi de pe celelalte liste”. Pentru a rezolva această problemă, asiguratul ar fi urmat să fie obligat să depună biletul de trimitere de la medic la un singur laborator sau centru, iar acestea să publice online listele de priorităţi cu cei care au înscris la ei biletul şi  listele să fie urmărite în timp real. Asta nu s-a întâmplat, ci doar o monitorizare mai atentă din partea CASJ, furnizorii de servicii paraclinice (laboratoare de analize medicale şi centre de diagnostic imagistic) fiind obligați să raporteze zilnic câți bani au consumat și cât mai au din bugetul alocat. Raportarea este disponibilă oricărui internaut pe site-ul CASJ, casbv.ro, însă faptul că oamenii văd că fondurile s-au epuizat în primele trei zile ale lunii nu-i ajută cu nimic să-și rezolve problemele de sănătate.

Uneori nici cu banii jos lista nu e mai scurtă

Reprezentantul unuia dintre furnizorii de servicii imagistice spune că într-adevăr listele s-au scurtat la două-trei luni, deși recunoaște că pentru un om bolnav căruia medicii nu pot să-i pună un diagnostic precis fără RMN şi să-i dea, pe cale de consecinţă, un tratament adecvat, 90 de zile de incertitudine şi de suferinţă sunt o veşnicie. Pe de altă parte, centrul respectiv nu are contract pentru ecografie, pentru că decontarea din partea CNAS este considerată „bătaie de joc”. „O ecografie la noi costă 140-150 de lei, iar Casa ne decontează 30 de lei. Și un tuns este 50 de lei! E bătaie de joc, așa că nu ne-am complicat cu acest tip de investigație prin contract”, spune reprezentantul centrului.
Alţi furnizori au însă tot liste care depăşesc şase luni. „Dacă vrei să faci un RMN decontat de Casă listele pot fi și de șase luni. A trebuit să fac un RMN în aprilie și l-am achitat în totalitate, deoarece lista de așteptare era foarte lungă, or eu vreau să știu ce am și să primesc tratament sau să fac operație, că sunt insuportabile durerile”, ne-a spus un pacient. „Soţul meu a fost cu biletul de trimitere şi i-au spus că-l programează în octombrie, dar dacă vrea cu plată poate şi a doua zi”, ne-a relatat o femeie. Totuși, sunt situații în care chiar și cu banii jos lista de așteptare e la fel sau chiar mai lungă. Este cazul unui medic brașovean a cărui faimă în precizia diagnosticării în urma citirii imaginilor furnizate de ecograf (plătit integral de pacient) a făcut ca lista de așteptare să se întindă acum până în martie 2019!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare