Expres

BRAȘOV. Jucăriile la control! Protecția Consumatorului a dat sancțiuni

 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada premergătoare Zilei Internaționale a Copilului, o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, la nivelul întregii țări. Timp de aproape trei săptămâni, au fost verificaţi 594 operatori economici, la 436 dintre aceștia, reprezentând 73,4%, înregistrându-se abateri de la prevederile legale.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 538 de sancţiuni, din care 250 avertismente şi 288 amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproape 1,5 milioane lei. Acestora li s-au adăugat și măsuri complementare, respectiv: oprirea temporară de la comercializare pentru nerespectarea cerinţelor de marcare/etichetare și informare a consumatorilor, pentru jucării în valoare de aproximativ 350.000 lei; oprirea definitivă de la comercializare, pentru nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă, pentru jucării în valoare de peste 285.000 lei.

„Copiii sunt cei mai importanți pentru noi, iar siguranța și sănătatea lor este o preocupare permanentă pentru ANPC. Calitatea și fiabilitatea jocurilor și jucăriilor comercializate în România este o condiție esențială pentru noi, fiind absolut necesar ca aceste obiecte să respecte toate standardele relevante, pentru a da garanția părinților că sunt sigure și le pot cumpăra liniștiți pentru copiii lor”, a declarat președintele ANPC, Claudiu Dolot, care a coordonat în teren controalele.

Principalele abateri constatate de echipele de comisari ANPC au fost:
– lipsa menționării pe etichetă a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau  mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi adresa la care aceștia pot fi contactaţi, în județele: Arad, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Gorj, Giurgiu, Teleorman, Bihor, Bacău, Iași, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu, Dolj și Maramureș.
– lipsa menţionării numărului unic de înregistrare al jucăriei, pe ambalaj sau în documentele însoţitoare, în județul Mehedinți.
– lipsa aplicării în mod vizibil, lizibil şi de neşters a marcajului de conformitate CE, și a declarației de confomitate, în județele: Olt, Iași, Bacău, Mureș, Covasna, Sibiu, Mehedinți, Maramureș, Brașov, Timiș, Ilfov și Galați.
– nerespectarea cerinţelor esenţiale de siguranţă și lipsa avertismentelor generale (sau lipsa traducerii acestora în limba română), în județele: Hunedoara, Olt, Mehedinți, Giurgiu, Alba, Mureș, Caraș-Severin, Ialomița, Prahova, Teleorman, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Vaslui, Neamț, Bihor, Galați, Sibiu, Bacău, Covasna, Gorj, Vâlcea, Arad, Caraș Severin, Iași și municipiul București;
– comercializarea unor jucării care au făcut obiectul notificărilor RAPEX, în județele: Galați, Vaslui și Ialomița;
– nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor, în județele: Mureș, Cluj, Maramureș, Giurgiu, Arad, Suceava și municipiul București;
– practici incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, în județele: Covasna și Bacău.

„ANPC îi asigură pe români că supraveghează permanent cu atenție piața, pentru a verifica modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, în conformitate cu prevederile legii”, se arată în comunicatul instituției.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button