Expres

BRAȘOV. Ion Țiriac chiar vrea să ia Baza Olimpia

 

După ce, în octombrie 2016, Fundația Țiriac a trimis către Consiliul Județean o adresă în care exprima intenția de cumpărare a Bazei Sportive Olimpia, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a avut săptămâna trecută o întâlnire cu omul de afaceri Ion Țiriac, pe tema situației obiectivului, aflat în patrimoniul Județului Brașov și în prezent închis.
Șeful administrației județene și-a manifestat întreaga deschidere pentru găsirea unei soluții legale și transparente în ceea ce privește baza sportivă. „Dorim ca Baza Sportivă Olimpia, pe care o considerăm emblematică pentru municipiul și județul Brașov, să fie repusă în valoare și exploatată în beneficiul întregii comunități. Analizăm atât posibilitatea încheierii unui parteneriat, cât și scoaterea ei la vânzare, însă primul pas este actualizarea studiului de evaluare a imobilului, realizat în anul 2013, atunci când Consiliul Județean a devenit proprietarul Bazei Olimpia. La acel moment valoarea imobilului era de aproximativ 3 milioane de euro cu TVA”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
În cazul în care încheierea unui parteneriat sau vânzarea imobilului nu se va concretiza, intenția președintelui CJ Brașov este să cedeze Muzeului Județean de Istorie clădirea Olimpia, în vederea amenajării unui Muzeu al Sportului. În ceea ce privește terenurile de tenis, se va căuta o altă formulă de valorificare, fie prin reluarea licitației pentru închirierea lor, fie prin încheierea unei forme asociative cu Federația Română de Tenis.
Întâlnirea președintelui CJ Brașov cu Ion Țiriac s-a desfășurat în contextul în care Fundația Ion Țiriac a solicitat anul trecut conducerii Consiliului Județean să analizeze și să dispună cu privire la posibilitatea cumpărării Bazei Sportive Olimpia de către aceasta. În scrisoarea de intenție se precizează că Fundația Ion Țiriac vrea să reintroducă Baza Olimpia în circuitul sportiv local și național prin înființarea unei școli sportive pentru copii și tineri, concentrată pe tenis, dar fără a exclude posibilitatea de a dezvolta în viitor și alte discipline sportive. Conducerea Fundației și-a manifestat dorința de a cumpăra acest obiectiv și a dat asigurări că nu-i va schimba destinația, angajându-se să efectueze investiții semnificative pentru a-i conserva tradiția și imaginea și a o reda circuitului sportiv.

Omul de afaceri, braşovean de origine, şi-a început activitatea sportivă pe terenurile de tenis de la Olimpia.

 

Citiți și:

BRAȘOV. Țiriac ar vrea Baza Olimpia, dar nu spune cât dă pe ea

BRAȘOV. A mai trecut o licitație pentru Olimpia

BRAŞOV. A treia licitaţie pentru Baza Olimpia

BRAȘOV. „Nu e treaba Consiliului Județean să administreze cârciumi!”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare