Expres

BRAȘOV. Instituțiile de control se calcă pe picioare în restaurante / Ghid de bună practică pentru HoReCa

  • intalnire HoReCa_288723.jpg
 

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanții sectorului HoReCa, la care au participat, de asemenea, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, Dorin Valter Enache, precum și Gabriela Moglan, din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, Serviciul Control în Sănătate Publică. 
„Temele de discuție au fost propuse de reprezentanții sectorului HoReCa și au vizat chestiuni precum etichetarea produselor finite, condițiile de păstrare a produselor, acordarea termenelor de valabilitate, probele alimentare, procedura autocontrolului. S-a propus – și am agreat acest lucru – ca toate concluziile acestor întâlniri periodice cu reprezentanții sectorului HoReCa și cu cei ai instituțiilor care au atribuții de control pe lanțul alimentar să constituie, în acord cu legislația specifică în vigoare, baza unui ghid de bune practici care să fie la dispoziția tuturor celor din industria brașoveană a ospitalității. Acest demers este în spiritul a ceea ce am susținut nu o dată, respectiv faptul că în afară de atribuția de control, aceste instituții au menirea să ofere și consiliere agenților economici. De asemenea, voi organiza o ședință de lucru cu conducerile instituțiilor brașovene cu atribuții de control pe lanțul alimentar, respectiv DSVSA, DSP, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția pentru Agricultură, pentru a pune la punct o practică unitară, dar în cadrul căreia fiecare dintre acestea să acționeze doar în aria sa de competență. Următoarea întâlnire cu reprezentanții sectorului HoReCa va avea loc săptămâna viitoare, când vor fi invitați și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov ”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare