Expres

BRAȘOV. Indexare și majorări de taxe și tarife

 

Consilierii județeni urmează să aprobe, în ședința de plen de astăzi, un proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor pentru certificatele, avizele și autorizațiile eliberate de CJ Brașov, a taxelor speciale, precum și a altor taxe și tarife pentru anul 2021. Proiectul și anexele sunt aici.

Conform proiectului de HCJ, ar urma să crească unele taxe speciale percepute de Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor (DJCEP) Braşov, dar şi de Serviciul de protecţie a plantelor, în timp ce taxele de intrare la muzeele Consiliului Judeţean şi alte taxe, precum cea de percepută de Serviciu de autorizaţii şi disciplină în construcţii ar urma să rămână la nivelul celor din 2020.

Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Braşov a propus „actualizarea”, prin majorare, a tarifelor speciale pentru activităţile de stare civilă, în timp ce taxele pentru eliberarea cărţilor de identitate rămân neschimbate. Concret, taxa pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă a actelor de stare civilă ale cetăţenilor români întocmite de autorităţile străine ar urma să crească de la 160 la 164 de lei, dacă avizarea se face în 30 de zile, şi de la 320 la 329 de lei, dacă se face în regim de urgenţă, în trei zile lucrătoare. Şi taxa de schimbare a numelui sau prenumelui pe cale administrativă ar urma să crească de la 215 la 221 de lei.

Certificate, avize și autorizații

De asemenea, ar urma să fie indexate (cu rata inflației din 2019 – 3,8%) şi majorate, în medie cu 36,92%, valorile impozabile la clădiri, iar cu 36,37% taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor reglementate de articolul 474 din Codul Fiscal.

Conform proiectului publicat de CJ Braşov, Direcţia Arhitect Şef – serviciul autorizaţii, avize şi disciplină în construcţii propune menţinerea cuantumului taxelor şi tarifelor pentru anul 2021 la nivelul celor practicate în anul 2020.

De asemenea, ar urma să rămână neschimbate şi taxele şi tarifele percepute deDirecţia Drumuri Judeţene şi Servicii Publice – Serviciul de Gestionare, urmărire, decontare contracte şi Serviciul lucrări de întreţinere şi investiţii pe drumurile Judeţene – Autoritatea de Transport judeţean persoane, precum şi cele percepute de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” şi Centrul Cultural Reduta.

Închirierea unui tractor și foto-video la muzeu, mai scumpe

Serviciul Public Judeţean de Protecţie a Plantelor a propus majorarea tarifelor pentru lucrările de prestări servicii şi pentru închirierea utilajelor agricole. Astfel, închirierea unui tractor de la serviciul aflat în subordinea CJ Braşov ar costa 384 de lei pe lună, faţă de 378 de lei tariful perceput anul trecut, propunerea de majorare fiind justificată prin modificarea preţurilor carburanţilor.

Taxele percepute pentru vizitarea muzeelor aflate în subordinea Consiliului Judeţean Braşov – Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Etnografie Braşov şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, cu structurile acestora – rămân aceleaşi de anul trecut. Însă Muzeul de Etnografie a propus creșterea de 1,3 ori a tarifelor pentru fotografiere și filmare, cu excepția celor profesionale, cu trepied, care se reduc cu 33,33%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare