Expres

BRAŞOV. Începe distribuirea tichetelor pentru trusoul bebeluşilor

 

Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov va începe distribuirea tichetelor în valoare totală de 1.500 de lei, din cadrul programului „Trusou pentru nou-născut”, începând din 2 mai 2019. Pentru a evita aglomeraţia la ghişeu, distribuirea se va face la sediul din strada Panselelor, în baza unei programări, iar beneficiarii vor fi contactați telefonic de reprezentanții DAS pentru a li se comunica ziua și ora când se pot prezenta pentru a intra în posesia tichetelor.

„De săptâmâna viitoare începem punerea în aplicare a programului nostru «Trusoul pentru nou-născut», un program de sprijin al brașovenilor care își doresc copii. Având în vedere întârzierea cu care a fost adoptat bugetul de stat și, implicit, cel local, într-o prima etapă vom distribui tichete sociale pentru copii care s-au născut de la 1 ianuarie pînă în prezent, urmând ca de la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, să distribuim pachetele cu tot ceea ce este necesar pentru bebeluși în primele 3 luni de viață, iar aceste pachete vor ajunge direct la maternitate, astfel încât mamele să intre în posesia lor în momentul externării. Sper ca prin acest program să reușim să creștem natalitatea la nivelul orașului nostru, pentru că, din păcate numărul de nașteri la nivelul cetățenilor municipiului Brașov este într-o continuă scădere” a declarat primarul George Scripcaru.

Edilul a adăugat că această scădere afectează, pe termen lung, într-un mod negativ dezvoltarea oraşului nostru.

„Trebuie să recunosc că m-am inspirat în acest program din rezultatele foarte bune pe care le avem cu programul primul ghiozdan, care pentru mulţi braşoveni a reprezentat un mare ajutor la începerea anului şcolar. Sper să reuşim să oprim această scădere a numărului de naşteri şi să avem tot mai mulţi braşoveni care devin părinţi sau care au mai mulţi copii”, a subliniat primarul George Scripcaru.

Depunerea cererilor și actelor doveditoare pentru acordarea tichetelor a început din 18 martie, iar de atunci și până în 23 aprilie, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții DAS Brașov, au fost înregistrate 415 solicitări. Doar cinci dintre acestea au fost respinse, motivul fiind că solicitanții nu îndeplineau condiția principală privind acordarea, respectiv „cel puțin unul dintre părinți (sau părintele singur) să aibă domiciliul stabil pe raza Municipiului Brașov de cel puțin 1 an înainte de data nașterii copilului“.

Cererile și actele doveditoare semnate și datate se pot depune în continuare, fie la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, strada Panselelor nr. 23, fie prin corespondență poștală, fie prin e-mail, la adresa: dasbv@dasbv.ro, în format scanat. 

Potrivit reprezentanților DAS Brașov, au fost comandate tichete pentru 600 de beneficiari, însă acestea pot fi suplimentate dacă este necesar.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local nr. 664/2018, republicată, programul „Trusou pentru nou-născut” constă în acordarea unui pachet de produse, iar acordarea tichetelor este o excepție, necesară din cauza întârzierii în aprobarea bugetului național, care a întârziat de asemenea adoptarea bugetului local. Între timp, DAS a organizat licitația și a semnat deja contractul cu furnizorul produselor din „Trusou”, astfel încât cel târziu în luna iunie programul va intra în normal și vor fi furnizate pachetele constând în produse.

„Până atunci însă, asigurăm toți beneficiarii că vor primi tichete, astfel încât să nu existe o problemă legată de vârsta copilului în momentul în care intră în posesia pachetului. Acordarea de tichete va înceta din momentul în care toți beneficiarii care au depus cerere vor intra în posesia acestora și numai concomitent cu intrarea în normal a programului, prin acordarea de produse, care vor fi disponibile direct la maternitate”, a precizat Mădălina Crăciun, director general adjunct al DAS Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare