Expres

BRAȘOV. Încep târgurile de toamnă

 

Braşovenii care vor să-şi umple cămările şi beciurile cu provizii pentru iarnă o vor putea face începând de săptămâna viitoare, când se va da startul târgurilor de toamnă în municipiul Braşov.

Primul asemenea eveniment va avea loc weekend-ul viitor (23-25 septembrie), în cartierul Răcădău, sub forma unei pieţe amenajate pe pietonalul din cartier. La târg vor fi prezenţi comercianţi din Braşov şi din ţară.

Apoi, la sfârşitul lunii, va fi organizat un târg în Piaţa Sfatului (între 30 şi 2 octombrie), urmând să fie amenajate trei corturi mari unde agricultorii să expună pentru vânzare fructe, legume, produse alimentare, murături, plăcinte etc..

Tradiţionalul târg de toamnă, organizat anual în toate pieţele din oraş, este programat pentru săptămâna 3 – 9 octombrie. În acea săptămână, producătorii din Braşov şi din Târgovişte vor vinde fructe şi legume în toate pieţele din oraş. Reprezentanţii Municipalităţii analizează posibilitatea de a extinde acest târg printr-o expoziţie de produse care să aibă loc în perioada 6-10 octombrie pe pietonalul de la Piaţa Astra, în zona fântânii arteziene.

„Deja am semnat un protocol de colaborare cu Asociaţia Producătorilor din Târgovişte şi sperăm ca în zilele următoare să semnăm un acord similar şi cu Asociaţia producătorilor din Stupini, aceştia fiind partenerii noştri tradiţionali în organizarea târgurilor de toamnă. Scopul nostru este acela de a aduce cât mai mulţi producători în pieţele braşovene, astfel încât oferta să fie cât mai vastă, iar preţurile să scadă, tocmai datorită acestei concurenţe“, a declarat administratorul public al municipiului Braşov, Miklos Gantz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare