Expres

BRAȘOV. Încep maslurile de obște

 

În timpul posturilor de durată de peste an, în bisericile ortodoxe se oficiază, duminica, slujbe de obște (de către cel puţin șapte preoţi) ale Sf. Maslu. Tradiția a fost instituită de mai bine de 25 de ani la Brașov, de către pr. Corneliu Gârbacea, ctitorul și primul paroh al Bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Răcădău. Astfel, astăzi, în prima duminică din Postul Mare, (Duminica Ortodoxiei), au loc primele masluri de obște din acest an, în mai multe lăcașuri de cult din Brașov, conform programului de mai jos. 

Taina Sfântului Maslu, una dintre cele șapte sfinte taine, se săvârșește în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea credincioșilor de bolile trupești și pentru iertarea păcatelor, acestea două fiind legate. La ortodocși, Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post (pe principiul că administrarea unui medicament este mai eficientă atunci când organismul este curățat, dezintoxicat), mai ales în Postul Mare, fiind oficiat cu trei, dar cele de obște sunt cu cinci, șapte sau chiar mai mulți preoți. La slujbă participă credincioșii bolnavi și rudele lor, dar și orice creștin dornic să-și ușureze sufletul.

Participanții la Taina Sfântului Maslu care doresc pot să aducă la biserică puțină făină, ulei și o haină sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi să asculte cu credință slujba Sfântului Maslu, care se încheie cu miruirea (ungerea cu ulei sfinţit în timpul slujbei). Acasă, din făină și uleiulul sfințite se fac turtițe pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură sau se pun în mâncare.

La catolici, Maslul („Ungerea bolnavilor”, „Ungerea de pe urmă”) este un sacrament prin care un credincios bolnav este făcut părtaș, prin ungerea cu untdelemn și rugăciunea preotului, de harul lui Dumnezeu spre mântuirea sufletului, de aceea este acordat, de obicei, când bolnavul este în pericol de moarte, dar adesea, și spre vindecarea fizică a trupului, ca la ortodocși.
Maslul este un sacrament (taină) acordat de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică; nu este recunoscut de protestanţi.

Săptămâna din postData Biserica AdresaOraCuvântul de învățătură
      
Duminica  a I-a  din post, Duminica ORTODOXIEI 17.03.2019“Sf. Împărati C-tin şi Elena”-StupiniStupini, Str. Albinelor, nr.817:00Pr. Dr. Ion MANEA
17.03.2019”Buna Vestire”Str. Nicolae Iorga nr.3017:00Pr. Dr. Cătălin TEULEA
17.03.2019“Sf.Ioan Botezătorul-Sf. Mc.Mina”-NouaStr. Brazilor, nr.4016:00Pr. Dr. Răzvan TIMOFTE
17.03.2019“Sf. Arhangheli” – Capela CimitirStr. Feldioarei, nr.317:00Pr.Aurel COLCERIU  
17.03.2019“Sf. Mare Mucenic Dimitrie”- TractorulStr. Marte_Cimitir15:00Pr. Dr. Cosmin COȘOREAN


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare