Expres

BRAȘOV. Hospice, 30 de ani de alinat suferințe

  • Malina-Perolls-Nemtanu-Coliban_296025.jpeg
  • Hospice-30_296024.jpeg

Fundația Hospice Casa Speranței aniversează 30 de ani de când a luat ființă și a introdus în România, întâi la Brașov, conceptul de îngrijire paliativă, cu scopul de a alina suferința și a îmbunătăți calitatea vieții pentru pacienții cu boli incurabile. În premieră în România se năștea ideea de a trata nu boala, ci omul ca un întreg, cu toate nevoile sale: fizice, sociale, psihologice și spirituale.
De 30 de ani, peste 45.000 de pacienți adulți și copii, precum și familiile lor, au beneficiat de servicii gratuite de îngrijiri paliative. În plus, specialiștii fundației au dus misiunea mai departe prin programe de educație și au instruit peste 32.000 de profesioniști din sistemul medical și social din România.

Hospice Casa Speranţei a fost înfiinţată la Braşov de britanicul Graham Perolls (foto 1, al doilea din dreapta), care a revenit zilele trecute în orașul nostru, pentru a participa la aniversarea fundaţiei, prilej cu care a povestit şi cum a ajuns să dezvolte în România conceptul îngrijirii paliative (hospice). „Tatăl meu a murit de cancer când aveam 20 de ani şi a fost internat la primul hospice din Londra. Am fost foarte impresionat de grija pe care a primit-o și am devenit foarte interesat de conceptul hospice. Aşa că am început un hospice în oraşul meu natal din Anglia în 1984. Am vizitat România de câteva ori în perioada comunistă. Dar m-am întors la câteva zile după Revoluţie, la începutul lui 1990 şi, în timp ce eram aici, am vizitat spitalul de oncologie din Braşov şi am văzut un tânăr murind de durere teribilă. Şi doctorul a spus că i-ar plăcea să facă ceva, dar nu a putut, pentru că nu avea medicamente pentru durere sau tratament pe care să i-l poată da. Am cerut consiliului de administraţie din Anglia, de la hospice, să îmi permită să strâng bani pentru un hospice în Braşov. Nu ştiau unde este, şi chiar unii nu ştiau cu adevărat unde este România, dar au crezut că e o idee bună, mi-au dat voie să strâng bani. Am parcurs un drum lung în 30 de ani. A fost o provocare, dar a fost plină de satisfacţii, şi eu sunt foarte fericit că pot fi aici pentru a sărbători 30 de ani. Iubesc orașul de prima dată când am venit și este întotdeauna o plăcere să mă întorc. E uimitor cum s-a schimbat și e un oraș atât de frumos!”, a declarat Graham Perolls, în cadrul unei conferințe de presă organizate vineri de Primăria Brașov, partener recent al Hospice.

„Mulțumim, Hospice Casa Speranței!”

Pentru a marca aniversarea, finalul săptămânii a fost unul dedicat acestei fundaţii, fiind organizate o suită de evenimente intitulate „Fire de Speranţă”, sprijinite de Primăria Braşov. Sâmbătă, pe scena Sălii Patria, trupa Byron şi Filarmonica Braşov au susţinut un concert, iar încasările strânse din vânzarea biletelor au fost donate fundaţiei. De asemenea, sâmbătă şi duminică, în Piaţa Sfatului între orele 11.00 şi 18.00, braşovenii au fost aşteptaţi în Piața Sfatului, în jurul unei sculpturi de mari dimensiuni intitulată „Copacul Dorințelor”, lucrare realizată de artiștii brașoveni Ioan și Victoria Țăroi, cu mesaje de susţinere pentru toţi cei care înfruntă o boală incurabilă. Tot aici a fost organizată o expoziție de fotografii care ilustrează istoria celor 30 de ani Hospice Casa Speranței.

 „În primul rând ar trebui să spunem «La mulți ani!», HOSPICE Casa Speranței, și mulțumim pentru că la Brașov a apărut un centru de excelență în îngrijiri paliative. Asta înseamnă nu doar îngrijire pentru trup, pentru boală, ci îngrijire pe toate dimensiunile și nevoile bolnavilor, o îngrijire pentru suflet, îngrijire pentru minte. Acest model de bune practici îl avem la Brașov, iată, de 30 de ani, trebuie să fim recunoscători și totodată să le mulțumim celor care s-au implicat să facă acest lucru posibil. Pentru mine, personal, vizita la Hospice Casa Speranței a fost o lecție, o lecție puternică despre speranță, despre putere, despre umanitate și despre viață, pentru că acesta este sloganul: fiecare clipă de viață contează! Mulțumim, Hospice Casa Speranței!”, a declarat primarul Allen Coliban.

Donați „TIMP”

Hospice a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București și echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești. Anul trecut, fundația a avut pacienți din toate județele țării. Echipele Hospice au realizat în 2021 peste 12.400 de vizite la domiciliul pacienților și peste 10.500 de zile de spitalizare.

„Ne-am dorit să strângem din nou comunitatea alături de noi și să le mulțumim totodată brașovenilor care ne sprijină de 30 de ani. Lupta noastră nu a fost niciodată ușoară, la fel cum nu e ușoară nici lupta pacienților noștri. Dar cu sprijinul oamenilor care cred în misiunea și în valorile noastre, putem să mergem încrezători mai departe”, a declarat Mirela Nemțanu (foto 1, prima din dreapta), director executiv Hospice Casa Speranței.

Puteți sprijini pacienții Hospice și cauza îngrijirii paliative cu o donație direct pe site:https://www.hospice.ro/doneaza/  sau cu un SMS la 8864 cu textul TIMP.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare