Expres

BRAȘOV. Grevă de avertisment în școli, astăzi

 

În şcoli, inclusiv cele din județul Brașov, astăzi este grevă de avertisment, după cum au anunţat reprezentanţii a două federaţii sindicale din învăţământ – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spriu Haret” (FSE).

Greva are loc între orele 11.00 și 13.00, când profesorii vor intra în clase, dar nu vor ține cursurile. „Colegii noștri trebuie să fie prezenți în unitatea școlară. Vor intra la ore, dar nu vor desfășura procesul instructiv-educativ. Cei care nu au ore în acel interval vor trebui să vină la școală și să completeze în condică, pe acel interval, cu «grevă»”, spune Adrian Radu, liderul de sindicat „Spiru Haret” filiala Brașov.

Principalele revendicări țin de majorările salariale promise și neonorate, dar nu numai, explică acesta.

„Protestul este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federațiilor sindicale din Educație și de a adopta măsuri concrete, cum ar fi  acordarea celor două tranșe de majorare, conform Legii nr. 153, Legea salarizării. Practic, cadrele didactice și personalul didactic auxiliar nu au mai beneficiat de aceste creșteri începând cu ianuarie 2020; alocarea procentului de 6% din PIB pentru Educație. Din păcate în fiecare an este sub 4%, sub 3%. În acest an este 2,83%. Practic, suntem singura categorie care nu beneficiem de sporuri”, a adăugat Adrian Radu.

Sindicaliștii mai cer, între altele, și plata orelor suplimentare, precum și suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice.

 Greva este organizată în baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022. Acestea arătau o intenție de peste 65% a profesorilor de a intra în grevă.

Prin Legea 153/2017, angajații ar fi trebuit să primească încă de acum 2 ani o majorare salarială de 16%. Sindicatele spun că majorarea de la 1 ianuarie 2022 este de 4,5%.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare