Expres

BRAȘOV. Flavia Boghiu: „Acest specimen al rasei noastre nu este un bărbat” (VIDEO)

  • lovitura.png

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, viceprimarul USR PLUS al Brașovului, Flavia Boghiu, condamnă comportamentul individului care a comis agresiunea petrecută la Modarom, vineri noaptea – Update. BRAȘOV. A fost reținut bărbatul care a bătut o tânără, la Modarom. Postarea este însoțită și de video (sursa: ASUM), „pentru că trebuie să ne îngrozească astfel de lucuri pe cât mai mulți dintre noi. Altfel nu se va schimba nimic”. 

Flavia Boghiu reamintește, în acest context, de proiectul prin care 1.000 de camere de luat vederi vor fi montate în zonele cu densitate mare a circulației, dar și în cele cu risc mare de infracționalitate din municipiul  Brașov. 

Un bărbat de 32 de ani lovește o fată în mijlocul Brașovului. De două ori. Într-un spațiu public, aproape de punctul zero al orașului. A doua lovitură o lasă inconștientă.

Voi posta clipul din spațiul public, cel care m-a îngrozit, femeie și om fiind. Vă rog să-l urmăriți și dumneavoastră. Pentru că trebuie să ne îngrozească astfel de lucuri pe cât mai mulți dintre noi. Altfel nu se va schimba nimic.
Datorită poziției de demnitate publică, nu-mi voi permite să spun despre agresor decât atât: este evident că nu are părinți sau aceștia nu s-au ocupat de educația lui. Anturajul lui a fost capabil să-i explice că dând într-o femeie, îți primești măsura tuturor lucurilor ce pot fi măsurate la un bărbat, iar acea măsură este mică, infimă. De la caracter, la inteligență, la curaj și la vituțile pentru care un bărbat este considerat un bărbat. Toate acestea sunt micșorate, anulate, în momentul în care fără a fi vorba de legitimă apărare în cazuri extreme, lovești o femeie.
Acest specimen al rasei noastre nu este un bărbat, decât din cauza faptului că biologic poartă gonadele sexului opus nouă femeilor. Acțiunile sale denotă că nu este cu nimic mai mult decât un specimen irațional, un pericol pentru societate și care trebuie să primească o pedeapsă model pentru agresivitatea acțiunilor sale.
Până în acest moment am aflat următoarele: A fost depusă plângere la Secția 1 de poliție. Poliția Locală a pus la dispoziția Parchetului înregistrările video de pe camere.
Individul a fost identificat și este în arestul preventiv pentru 24 de ore, la dispunerea acestei măsuri de către Inspectoratul Județean de Poliție. Continuă cercetările pentru “lovirea sau alte violențe” și “tulburarea ordinii și liniștii publice”, dosarul fiind instrumentat de Judecătoria Brașov.
Țin cu această ocazie să le reamintesc brașovenilor, dar mai ales celor care vin din exteriorul orașului, că orașul nostru va avea implementat în acest an un proiect cu 1000 de camere de luat vederi, in colaborare cu Poliția Locală și cea Națională, montate în zonele cu densitate mare a circulației, dar și în cele cu risc mare de infracționalitate.
Orice infractor care va produce o agresiune, furt, tâlhărie sau doamne ferește ceva mai grav, va fi foarte ușor identificat, arestat și pedepsit”, a scris Boghiu.

Foto: captură video ASUM


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button