Expres

BRAȘOV. Firma lui „Dorel” a uitat să repare ce a stricat. A lucrat pentru Electrica, a sabotat Compania Apa, are plângere la Poliție

  • IMG_7940_299332.JPG
  • IMG_7938_299328.JPG
  • IMG_7941_299330.JPG
  • IMG_7937_299329.JPG
  • IMG_7939_299331.JPG
  • IMG_7943_299333.JPG
 

Pe 1 iunie, o avarie produsă în cartierul Tractorul, mai precis la intersecția 13 Decembrie cu Octavian Goga, a lăsat mii de apartamente fără apă potabilă aproape 24 de ore. Avaria la conducta care alimentează cartierul Tractorul a fost produsă de o firmă care efectua lucrări pentru Electrica. Reprezentanții Companiei Apa au făcut plângere la Poliție, pentru identificarea celor care au produs avaria.

„O firmă care lucrează la intersecția străzilor 13 Decembrie și Octavian Goga a avariat o conductă care alimentează cu apă zona Tractorul. (…) Compania Apa a depus plângere la Poliție pentru cercetări care să conducă la identificarea făptașului și trimiterea lui în judecată”, au informat atunci reprezentanții Companiei Apa.

De atunci, însă, a rămas o bună bucată de trotuar neasfaltat, umplut doar cu pietriș, care s-a și împrăștiat. Potrivit reprezentanţilor Companiei Apa Braşov, firmei care lucra la rețeaua electrică și care a provocat avaria la conducta de apă îi aparțin lucrările nerefăcute de pe trotuar. „În data de 1 iunie 2022, această firmă a provocat o avarie mare la conducta de apă din zonă. În perioada 3 iunie – 6 iunie, Compania Apa Braşov a reparat zona de carosabil şi trotuar care i-a aparţinut, după reparaţiile realizate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Braşov, Alina Bălătescu.

Întrebat dacă firma care nu „a adus terenul la starea iniţială”, cum prevede legea, a fost atenționat, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, a precizat că până la sfârșitul acestei luni va fi refăcut trotuarul pe întreaga  lățime.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button