Expres

BRAȘOV. Elevii vor fi traşi la sorţi pentru repartizarea în clasele pregătitoare

 

După ce săptămâna trecută anunţa că recomandarea Ministerului Educaţiei potrivit căreia înscrierea la clasa pregătitoare să se facă după un algoritm clar (tragerea la sorți a învățătoarelor sau distribuirea elevilor în ordine alfabetică) nu este obligatorie pentru şcolile din județ, conducerea Inspectoratului Şcolar al Județului (IȘJ) Braşov revine asupra procedurii de repartizare în clasele pregătitoare. Noua procedură, publicată pe site-ul IȘJ Brașov (aici) arată că toţi elevii înscrişi într-o şcoală vor fi ordonaţi pe formațiuni de studiu (clase) strict alfabetic, realizându-se două liste pe categorii de gen, la care se adaugă, în vederea distribuirii echilibrate în clase a elevilor cu CES – cerințe educaționale speciale (pentru care au fost depuse la dosar documente doveditoare), a treia listă.
În procedură se arată că, la repartizarea de la nivelul judeţului Braşov, toţi directorii şcolilor care au mai mult de o clasă pregătitoare vor fi prezenţi la şedinţa de extragere privind constituirea acestor clase. Copiii înscrişi vor fi extraşi dintr-un bol prin bilete numerotate.
Tragerea la sorţi a fiecărui copil se realizează prin extragerea dintr-un bol a unui număr cuprins între 1 şi numărul maxim de băieţi/ fete copii CES de la unitatea din judeţ cu cel mai mare de elevi înscrişi. Astfel, în toate şcolile participante, va fi repartizat în clasa pregătitoare A elevul care corespunde primului număr din bol, în clasa pregătitoare B elevul corespunzător celui de-al doilea număr din bol s.a.m.d. până la epuizarea tuturor biletelor din prima categorie/ bol. La fel se va proceda pentru cea de-a doua şi cea de-a treia categorie”, se arată în procedura de la Braşov.
În cazul în care sunt elevi gemeni sau tripleţi părinţii trebuie să precizeze de la început dacă doresc ca cei mici să înveţe în aceeaşi clasă.
„În cazul copiilor gemeni/tripleţi, părintele/ tutorele legal depune o declaraţie la unitatea de învăţământ la care s-au înscris copiii, prin care se precizează dacă doreşte repartizarea fraţilor în aceeaşi clasă sau în clase diferite. În situaţia în care părintele/ tutorele legal doreşte înscrierea în aceeaşi clasă , aceştia vor fi repartizaţi în clasa în care a fost distribuit primul dintre fraţi şi se va elimina un bilet din bolul categoriei respective”, se mai arată în document.
Inspectoratul Şcolar din Braşov precizează că asigurarea transparenţei constituirii formaţiunilor de elevi în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2020-2021 se va realiza prin monitorizare audio-video. Procedura va avea loc în perioada 1-4 septembrie 2020.

Înscrierile încep miercuri.

Citiți și:

BRAȘOV. Unde sunteți obligați să vă înscrieți copilul

BRAȘOV. CE NOUTĂȚI în privința înscrierilor în clasa pregătitoare!

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare