Expres

BRAȘOV. Elevi din Turcia, Lituania și România într-un proiect Erasmus+

  • conf-ISJ1_262901.jpg
 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov este, în această săptămână, gazda unei vizite de mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ „Let’s talk about Syria”, implementat în parteneriat cu instituţii din Turcia – İskenderun Ilçe Milli Eğitim Müdürlüğü şi Lituania – Raseiniai Raseiniu r. Girkalnio Pagrindine Mokykla.
Delegaţia partenerilor este formată din cinci cadre didactice şi 16 elevi. Din judeţul Braşov, în proiect sunt implicaţi elevi din cinci colegii: Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” Braşov, Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” Braşov, Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” Braşov, Colegiul Naţional „Unirea” Braşov şi Colegiul de Ştiinţe „Emil Racoviţă” Braşov.
„Proiectul se derulează în cadrul Acţiunii Cheie 3 – Sprijin pentru reformarea politicilor. Dialoguri structurate între tineri – şi îşi propune să crească gradul de conştientizare a tinerilor din cele trei regiuni – Braşov, Iskenderun şi Raseiniai – asupra pericolelor legate de discriminare, intoleranţă şi xenofobie prin acţiuni care să promoveze toleranţa, empatia, egalitatea de şanse şi importanţa educaţiei pentru integrarea tuturor cetăţenilor în societate”, declară inspectorul şcolar general, prof. Ariana Oana Bucur. Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov are un parteneriat şi cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov şi Organizaţia Salvaţi Copiii – Biroul local Braşov, în proiectul „Atenţie! E viaţa ta!”. Proiectul va însemna organizarea unor dezbateri lunare cu elevii braşoveni, într-un cadru non-formal, pe teme de actualitate, menite să-i conştientizeze asupra problemelor majore ale societăţii.
„În acest context, în perioada 27 – 29 ianuarie 2019, vom organiza ateliere de lucru şi activitaţi nonformale cu elevii participanţi la mobilitate, iar în 30 ianuarie 2019 vom marca Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală, prin deschiderea unei expoziţii de desene, ale elevilor turci, cu tema «I’m from Syria, but I’m also human» şi organizarea unor meciuri demonstrative de debate pe tema bullyingului şi cyber-bullyingului. Aceste evenimente vor sublinia importanţa parteneriatelor instituţionale în promovarea şi dezvoltarea respectului, toleranţei şi atitudinii civice”, anunţă şefa IȘJ Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare