Expres

BRAȘOV. După 17 ani, AUTOSTRADA spre Ploiești, în același punct. Traseul trebuie revizuit, are multe obstacole în cale

  • intalnire-autostrada_288595.jpeg
  • intalnire-autostrada1_288596.jpeg
 

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a prezidat astăzi, alături de președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, ședința comună solicitată de reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu privire la proiectul tronsonului Ploiești-Brașov al Autostrăzii București-Brașov.

Au participat, de asemenea, viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu, primarii localităților Râșnov – Liviu Butnariu, Ghimbav – Ionel Fliundra, Codlea – Mihai Câmpeanu, Predeal – Ioan Sorin Ciobanu și Cristian – Gicu Cojocaru, viceprimarul localității Vulcan – Florin Secelean, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, Radu Simion Moța, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Ciprian Băncilă, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov, Mihai Uță, șeful Serviciului Teritorial Brașov al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Silviu Mare, precum și reprezentanții societății Consitrans, care completează/revizuiește studiul de fezabilitate și elaborează proiectul tehnic pentru acest tronson de autostradă.

„Reprezentanții CNAIR au prezentat variantele de traseu prin județul Brașov, iar reprezentanții unităților administrativ-teritoriale prezenți au formulat câteva observații, pentru ca, în perioada imediat următoare, să le analizeze în detaliu, împreună cu specialiștii din primării și din instituțiile cu atribuții în domeniu, pentru a semnala orice problemă sau constrângere de care prestatorul Consitrans SA trebuie să țină seama în faza de proiectare, pentru alegerea celei mai bune variante de traseu al autostrăzii prin județul Brașov. Am invitat și conducerile instituțiilor de mediu și pentru arii protejate, pentru a ne asigura că lucrurile vor fi în regulă și din acest punct de vedere”, a afirmat prefectul Mihai Cătălin Văsii.  

La rândul său, președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, a declarat: „În 2004 am avut o întâlnire, tot aici și tot pe tema autostrăzii. Au trecut 17 ani, perioadă în care localitățile din zona vizată de acest tronson de autostradă au avut fel și fel de restricții. Din păcate, suntem din nou la un început, chiar dacă a mai existat o intenție în urmă cu aproximativ 3 ani. Atunci ne-am întâlnit la Bușteni, la acea vreme se dorea ca proiectul să fie preluat de Banca Mondială pentru a fi implementat, dar ulterior s-a încercat, de către guvernanții de atunci, un parteneriat public-privat care nu a dat nici un rezultat. Să sperăm că întâlnirea de azi va fi de bun augur, că se va finaliza cu bine întocmirea documentației și că vom fi cât mai curând în situația de a se da ordin de începere a lucrărilor. Este necesar ca fiecare dintre cei prezenți astăzi la ședință să studieze cu mare atenție variantele propuse de traseu, fiindcă în acești ani care au trecut s-au emis foarte multe certificate de urbanism, autorizații de construcție și sunt în derulare multe obiective, unele obținând aviz chiar de la CNAIR. Este foarte important ca documentația în baza căreia va fi atribuit contractul de lucrări să fie întocmită cât mai bine și să nu avem nici un fel de blocaje. Propunerea mea este să se formeze un grup de lucru, în coordonarea arhitectului-șef al județului, care să preia și să analizeze toate observațiile, propunerile, eventualele constrângeri, astfel încât varianta finală de traseu prin județul Brașov să fie cea optimă. În același timp voi face în continuare demersuri la Compania Națională de Investiții, astfel încât să reușim finalizarea drumului de pe Valea Doftanei, pentru că dacă vom avea organizare de șantier pe DN1 este obligatoriu să existe alternativă pentru circulația rutieră”.

O întâlnire similară, cu autoritățile locale din județul Prahova, a avut loc recent, în urma căreia autorităţile au decis să schimbe din nou traseul care va traversa Valea Prahovei, pe tronsonul Sinaia-Azuga. Vor fi patru tuneluri, două în Sinaia, care vor străpunge munţii Baiului, aflaţi pe partea dreaptă a sensului de urcare, pe o lungime de 8,5 kilometri în total, unul în Buşteni şi unul în Azuga. Varianta tunelurilor, singura agreată de primarii staţiunilor de pe Valea Prahovei, a fost acceptată de reprezentanţii CNAIR şi de ministrul Transporturilor. Vechiul proiect ar fi afectat un cartier din Azuga, unde mai multe case și blocuri ar fi trebuit demolate. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button