Expres

BRAȘOV. Doliu la Academia Forțelor Aeriene, după decesul unui profesor universitar

  • profesordecedat.png
 

Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” anunţă cu profundă tristeţe şi compasiune pentru familia îndoliată pierderea profesorului universitar Constantin Rotaru.

„În aceste momente de grea încercare pentru familie şi pentru comunitatea universitară, parcurgerea la timpul trecut a faptelor unui om care se hrănea din proiecte de viitor şi care menţinea aprinsă dorinţa colegilor şi colaboratorilor săi de a da o direcţie şi sens faptelor, devine greu de acceptat. Profesorul Constantin Rotaru a fost în sine o instituţie, un creator de şcoală, un om care a reorganizat Facultatea de Management Aeronautic din Academia Forţelor Aeriene, a cărui decan a fost, care a venit cu propria viziune despre învăţământul universitar de aviaţie şi a contaminat de interes ştiinţific, deschidere pentru cercetare şi dorinţă de muncă susţinută minţile tinerilor săi colaboratori. Profesorul Constantin Rotaru a fost un om care a reuşit să găsească de fiecare dată acel echilibru necesar pentru a evalua şi promova în jurul său oameni nu numai în acord cu anumite performanţe ştiinţifice direct cuantificabile, ci mai ales în acord cu calitatea umană emanată. A fost, cu alte cuvinte, omul care a mizat pe calităţile umane în tot ceea ce a întreprins, a cărui experienţă acumulată şi viziune erau respectate şi apreciate”, se arată într-un comunicat remis de Academia Forțelor Aeriene.

„Regretele pentru această pierdere sunt imense, dar ele sunt compensate, cumva, de figura luminoasă a profesorului Constantin Rotaru, Omul, Dascălul dedicat, soț și tată exemplar care va continua să rămână model prin tot ceea ce a realizat şi prin sacrificiul de sine pentru binele comun”, au adăugat cei de la Academie. Întregul mesaj de condoleanțe poate fi găsit – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button