BRAȘOV. Directorul general al căminului de bătrâni percheziționat de polițiști pe 13 februarie a reacționat
Ieri, la patru zile de la percheziția efectuată de polițiști la căminul de bătrâni din Moieciu de Jos, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, directorul general al unității respective a venit, sâmbătă, cu informații despre activitatea centrului rezidențial.
Diana-Mihaela Croitoru a precizat că unitatea funcționează în baza unei acreditări, conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 003134 din data de 10.08.2017 și a deciziei nr. 3269, și este în curs de licenţiere definitivă.
„În cadrul instituţiei sunt în prezent 53 de persoane cărora li se furnizează servicii sociale, medicale, de recuperare/reabilitare, petrecerea timpului liber etc, iar numărul angajaţilor aşa cum reiese şi din Revisal este de 29 persoane angajate care deservesc cei 53 de beneficiari. Nu se poate pune, aşadar, problema unui deficit de personal, aşa cum în mod eronat se precizează în materialele de presă difuzate şi transmise în spaţiul public”, a ținut să informeze directorul general, precizând că beneficiarii sunt găzduiți în baza unor contracte, a unor angajamente, planuri de intervenție și evaluări.
„În baza contractelelor încheiate cu beneficiarii sau aparţinătorii lor, se achită, în funcţie de particularităţile şi specificul cazului, sume cuprinse între 2.000 şi 2.400 lei, toate contractele şi serviciile prestate fiind înregistrate şi evidenţiate în actele contabile”, a explicat sursa citată.
Întrucât s-a vehiculat că rudelor bătrânilor nu li s-ar permite să-i viziteze, directorul general a menționat că există program de vizită afișat la intrarea în instituție, iar toate vizitele sunt trecute într-un registru, la intrare, într-un loc vizibil.
„Exemplul «aparţinătorilor nemulţumiţi» difuzat în materiale (n.r. altele decât cel de pe mytex.ro) nu este este unul relevant, cazul fiind unul aparte deoarece bătrâna găzduită nu mai are moştenitori şi nu a dorit să fie vizitată de către aceştia, fapt luat la cunoştintă de către domnii poliţişti veniţi în ziua respectivă, drept pentru care, atât noi, cât şi cei de la Poliţie nu am făcut decât să îi respectăm drepturile legale şi dorinţele bătrânei care îi acuză pe ce doi reclamanţi de rele tratamente, abuzuri şi alte fapte”, a mai explicat reprezentanta căminului.
Aceasta a adăugat că unitatea a avut parte de 14 verificări, dintre care 11 au fost consemnate în Registrul Unic de Control.
„În ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională, s-a aplicat o singură amendă în valoare de 5.000 lei (n.r. nu de peste 57.000 de lei), în urma unui control al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov, pentru lipsa unor documente şi proceduri aflate în faza de finalizare şi care, la acel moment, erau concepute, dar câteva nu erau finalizate”, a precizat Diana-Mihaela Croitoru.
Referitor la dosarul penal aflat în instrumentare, ea a amintit de prezumția de nevinovăție.
Marți, 13 februarie, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție Braşov, Gabriela Dinu, ne-a confirmat că se face o percheziție la cămin, într-un dosar penal deschis pentru evaziune fiscală, iar la finalul descinderii a precizat că au fost ridicate toate documentele referitoare la serviciile prestate, precum şi toate contractele încheiate cu beneficiarii, pentru a fi verificate.
CITIȚI ȘI:
BRAŞOV. Percheziţie la un cămin de bătrâni din judeţ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.