Expres

BRAȘOV. Dezvoltator imobiliar amendat cu zeci de mii de lei, după ce s-a apucat de construit fără autorizație

 

Polițiștii locali de la Biroul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au identificat, din nou, construcții efectuate fără autorizație, în Brașov.

„În urma controalelor efectuate pe șantierele din municipiu, agenții biroului au constatat că unul dintre dezvoltatorii imobiliari a deschis un nou șantier și a demarat construcții fără a deține autorizații de construire necesare. Acesta a și fost motivul pentru care împotriva societăților – Ceetrus Romania (beneficiarul) și Immo Lodgia One SRL (executantul) – au fost luate măsuri așa cum prevede Legea 50/1991 (r) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Așadar, au fost aplicate atât beneficiarului, cât și executantului sancțiuni în valoare totală de 71.000 de lei. Totodată, a fost dispusă, ca măsură complementară, sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate, măsură care își produce efectele – așa cum prevăd procedurile legale – după comunicarea proceselor verbale”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov,  Anca Lăutaru.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare