BRAȘOV de pe Tâmpa, iluminat special și pulsatil
BRAȘOV de pe Tâmpa, iluminat special și pulsatil. Literele de pe Tâmpa care formează cuvântul BRAȘOV și-au schimbat iar culoarea. Acestea sunt iluminate alb – albastru, culori specifice drapelului național al Greciei, ca semn de apreciere pentru contribuția grecilor în dezvoltarea orașului nostru. Astăzi, 25 martie, este ziua națională a Greciei.
Totodată, astăzi este Earth Hour (Ora Pământului), eveniment celebrat și la Brașov. Detalii aici.
Pentru a sublinia și mai mult modul cum comportamentul fiecăruia dintre noi influențează viitorul planetei, în ultimele 15 minute ale Orei Pământului (21:15-21:30), literele de pe Tâmpa se vor aprinde și vor pulsa asemenea bătăilor inimii.
Ocazional, literele „BRAŞOV” de pe Tâmpa sunt iluminate în culori diferite, pentru a marca momente istorice sau acțiuni de conștientizare. Din 24 februarie 2022, timp de câteva luni, au fost iluminate galben-albastru, în culorile steagului național al Ucrainei. De asemenea, la sărbătorile naționale ale românilor de pe ambele părți ale Prutului, au culorile tricolorului .
Grecii au avut o contribuție importantă la dezvoltarea Brașovului
BRAȘOV de pe Tâmpa, iluminat special și pulsatil. Brașovul, vechi centru multicultural și multietnic, a avut de-a lungul timpului strânse legături cu diferite etnii care au trăit mai bine de 1.000 de ani în oraș. Grecii, care au ajuns în Brașov în jurul secolului al XIV-lea, și-au lăsat amprenta asupra orașului nostru în mai multe domenii, fiind una dintre etniile care și-au adus cel mai mult aportul în dezvoltarea orașului. În secolul al XV-lea este menționată existența unei școli cu predare în limba greacă, în anul 1730 este atestată o capelă ortodoxă care aparținea grecilor, iar în secolul al XVIII-lea comercianții greci au construit în Brașov un spital, o școală, diferite magazine și locuințe. Ctitorul principal al Bisericii Sfânta Treime de pe strada G. Barițiu nr 12, începută în 1786, în prezent nu numai lăcaș de cult, ci și monument istoric, a fost Panaiotis Hagi Nikos, un bogat negustor grec.
Până la începutul celui de-al doilea Război Mondial, comunitatea elenă din Brașov a continuat să susțină biserica și școala și a fost foarte implicată în viața comercială și socială a cetății.
Imediat după război, au început problemele care au determinat restrângerea treptată a activității grecilor, culminând cu confiscarea bunurilor Comunității, datorită politicii regimului comunist, în anul 1976.
În 1990, imediat după schimbarea regimului, a avut loc reînființarea Comunității Elene. Membrii săi sunt formați din urmași ai vechilor comercianți greci, greci care s-au aflat fără voia lor departe de patria mamă, Grecia, din cauza evenimentelor politice de după cel de-al doilea război mondial, dar și din numeroși filo-eleni.
În prezent, Comunitatea Elenă din Brașov își propune păstrarea cât mai nedistorsionată a dovezilor prezenței grecilor in Brașov, păstrarea și perpetuarea tradițiilor și a limbii elene către generațiile următoare de greci și filo-eleni.
Comunitatea Elenă Brașov este parte integrantă a Uniunii Elene din România, organismul la scară națională al tuturor grecilor din România, reprezentat în Parlament de deputatul minorității elene, prof. dr. ing Dragoș Gabriel Zisopol.
Comunitatea Elenă din Brașov își pune în practică țelul prin cursuri de limbă greacă organizate pe patru nivele de studiu (grădiniță, copii școlari, adulți începători și avansați) și prin promovarea cântecelor și dansurilor grecești, cu cele patru ansambluri artistice – Corul mixt de cameră „Orféas”, Ansamblul de Dansuri Tradiționale Grecești „Efthimos”, Ansamblul de dansuri de copii “Luludάkia”, Grupul vocal “Diόnysos – cu care, de altfel, au participat la diferite manifestări legate de viața orașului (Zilele Brașovului, spectacole la sărbătorile de iarnă sau festivaluri etc).
Ziua de 25 martie este cea mai mare sărbătoare națională a Greciei, ziua Independenței. În aceasta zi, în anul 1821, a început lupta de eliberare națională împotriva imperiului otoman.
Sursa documentării istorice: barasu.wordpress.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România – 27 martie 1918. Primăria Brașov va ilumina literele de pe Tâmpa în culorile tricolorului, iar Asociația Tinerilor Basarabeni îi invită pe brașoveni, de la ora […]