Expres

BRAȘOV. Dacă vreți să donați măcar din timpul vostru pentru refugiații ucraineni

  • refugiati_5.jpg

Actualizare

Un punct de colectare este strada Poarta Şchei nr. 33 din Braşov, unde şi astăzi, 28 februarie, sunt aşteptate donaţiile pentru un prim transport. „Conservele sunt cele mai bune, de orice tip. Au fost persoane care au întrebat dacă pot să aducă făină, fasole. Nu au unde să le gătească. Conserve, pâine, pături, plăpumi, saci de dormit, perne, astea ar fi ce ne-ar interesa. Şi apă plată sau minerală. Până luni încercăm să strângem pentru a face primul transport. După aceea vom continua la 2, 3 zile cu alte strângeri din toată ţara. Mai avem centre şi în Cluj, în Târgu Mureş, în Baia Mare şi în Bucureşti”, a precizat Daniel Bucur, un reprezentant al reţelei de sprijin.
Cei care vor să se implice sunt rugaţi să sune sau să trimită un mesaj, în prealabil, la numărul de telefon 0745.151.964, între orele 8.00 şi 17.00.

Știrea inițială

Tragedia din Ucraina nu i-a lăsat nepăsători pe români. Zeci de mii de concetățeni  și-au unit forțele și se organizează pe rețele de socializare, unde apar anunțuri de la un minut la altul cu oferte de ajutorare a refugiaților care trec granița spre țara noastră, în încercarea de a scăpa de război.

Chiar dacă sunt în tranzit, nu știu încă ce să facă sau sunt deciși să se îndrepte spre vestul Europei, ucrainenii care ajung în România pot găsi un ajutor care să-i scoată temporar din situația critică în care se află.

Sunt și mulți brașoveni care vor să dea din puținul lor, dar nu au cum ajunge spre județele de graniță cu Ucraina, sunt alții care vor să-și pună casele la dispoziție familiilor de refugiați și vor să știe cum își pot face ca ajutorul lor să ajungă la cei care au nevoie acum.

Există grupul național Uniți pentru Ucraina, iar inițiatorii vă invită să vă înscrieți întâi în Voluntari „Uniți pentru Ucraina”: „Cei care vor și pot să ajute, haideți să ne organizăm. Avem nevoie de voluntari pricepuți la organizare, colectare, depozitare, transport, coordonatori locali în zonele în care ajung refugiații și lista continuă.
(!) NU acceptăm donații în bani, ci doar donații în produse & servicii și/sau timp & implicare.
Ne vom organiza pe grupuri de intervenție și pe centre de acțiune. Pe măsură ce finalizăm noi pași, revin cu actualizări pe grupul de Facebook.
De aceea am creat formulare de înscriere pentru cei care vor să se implice”.

Există deja și grupul  Uniți pentru Ucraina (Brașov), dar au fost creat și Brașov pentru Ukraina și Solidari cu Ucraina Brașov.

ONG-ul Kastel Youth Hub – Brasov a organizat un punct de colectare: „Începând de astăzi, ne alăturăm vecinilor din Ucraina prin colectarea de APĂ, conserve, alimente neperisabile, produse de igienă, pături, perne și haine (obligatoriu etichetate pe vârste și mărimi).
În caz de nevoie, trecem online total cu meditațiile și putem caza în centru la nivel de campare interioară 20 de persoane.

Atenție! Colectăm inclusiv mâncare pentru câini și pisici!!! Le vom redirecționa către Ștefan Mandachi care pregătește țarcuri pentru animalele «refugiate»
Centru Kastel Youth Hub – Brasov, str Lotrului 14.
Preluare 0729686248 Alex 24h/7”.

Un apel la ajutorare, în special a copiilor și a tinerilor, vine și de la Cercetașii României – Orizont Brașov.
 
Un brașovean a creat un punct de colectare pe strada Baciului. Detalii aici.
 
Altul strânge donații astăzi, între orele 13 și 18, pe strada Neptun 26A, Dorin fiind persoana de contact (telefon 0754336386).
 
Un alt punct este în cartierul Avantgarden Bartolomeu, despre care aveți aici detalii.
 
Și locuitorii din Tractorul se mobilizează. Detalii aici.
 
Localnicii din Cristian sunt îndemnați să se implice. Detalii aici.
 
Parohia Ortodoxă Sânpetru organizează o acțiune. Detalii aici.
 
Și la biroul de europarlamentar al lui Dacian Cioloș din Brașov, de pe Republicii 31, se strâng donații.
 
Coordonarea integrată a acțiunilor de asistență umanitară
 
Pe de altă parte, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și Cancelaria Prim-Ministrului au avut o întâlnire pentru coordonarea integrată a acțiunilor derulate de instituțiile cu atribuții în domeniu, alături de societatea civilă și organizațiile internaționale, în vederea asigurării asistenței umanitare adecvate: alimente sau alte produse necesare de subzistență, precum și servicii de sprijin persoanelor refugiate/strămutate pe teritoriul României, fiind constituit un grup de lucru.
 
Orice persoană fizică, juridică, organizație care dorește să sprijine această acțiune umanitară este rugată să trimită un e-mail la adresa: umanitar.dsu@mai.gov.ro
 
Citiți și:


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare