Expres

BRAȘOV. Curtea de Apel s-a pronunțat în cazul Cetățuii de pe Dealul Straja, dar lupta în instanță n-a luat sfârșit

 

Curtea de Apel Brașov a menținut, astăzi, decizia Tribunalului Brașov din luna octombrie a anului trecut, potrivit căreia SC Aro Palace SA trebuie să lase în proprietatea Statului Român Cetățuia de pe Dealul Straja. Dar, dată fiind valoarea Cetății (cea de inventar al bunului, conform declarației fiscale aparținând ARO Palace, în funcție de care s-au plătit taxele judiciare, este de 1.606.812 lei) sentința Curții de Apel Brașov nu este definitivă, existând drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cu posibilitatea ca dosarul să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit sentinței de astăzi a Curții de Apel Brașov, instanța „păstrează dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la admiterea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea pârâtei SC Aro Palace SA să lase intervenientului Statul Român în deplină proprietate şi posesie imobilul mai sus identificat. Respinge apelul formulată de către apelanta pârâtă SC ARO PALACE SA, împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.03.2016, pronunţată în dosarul cu nr. de mai sus, pe care o păstrează. Respinge în tot cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ulterior completată, formulată de reclamantul Municipiul Braşov, reprezentat legal de Primar în contradictoriu cu pârâţii SC Aro Palace SA, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Turismului, Ministerul Economiei, şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (n.r. părți care doresc, la rândul lor, să intre în posesia imobilului)”.

Două amânări ale pronunțării

Curtea de Apel Brașov a amânat de două ori pronunțarea în dosarul privind Cetățuia de pe Dealul Straja, sentința fiind programată inițial pentru data de 18 mai, apoi pentru 31 mai, iar în cele din urmă pentru astăzi 14 iunie.

Amintim că, pe 3 octombrie 2016, Tribunalul Braşov a decis că imobilul ar trebui să fie al Statului Român, nu al SC Aro Palace SA. Astfel, a dispus radierea din evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate al SC Aro Palace SA intabulat asupra imobilului denumit generic „Complex Cetate” (în suprafaţă de 5.002 mp) şi intabularea asupra acestui imobil a dreptului de proprietate publică al Statului Român.

Dar, decizia a fost atacată cu apel de Aro Palace, de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De asemenea, SIF Muntenia s-a înregistrat ca intervenient, fiind acționar minoritar la Aro Palace.
Mai mult, și Primăria Brașov a formulat apel, urmărind să obțină Cetățuia în domeniul public al municipiului.

 Sentința completă a Curții de Apel Brașov poate fi găsită AICI!

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Cine este proprietarul Cetăţuii de pe Dealul Straja?

BRAȘOV. Hotărârea privind Cetatea Brașov a fost comunicată oficial

BRAȘOV. Aro Palace nu cedează în „lupta” pentru Cetăţuia de pe Dealul Straja

Curtea de Apel Brașov ar trebui să decidă astăzi soarta Cetățuii de pe Dealul Straja

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare