Expres

BRAŞOV. Cum tot e deficit de personal, unele birouri de la Penitenciarul Codlea se transformă în spaţii de cazare a deţinuţilor

 

O delegaţie a Ministerului Justiţiei, condusă de ministrul Tudorel Toader şi de secretarul de stat Marieta Safta, a vizitat, ieri, penitenciarul Codlea şi Centrul de Pregătire Profesională și Recuperare a Cadrelor de Penitenciare Rodbav, judeţul Braşov.

„Vizitele au avut drept scop observarea condiţiilor în care sunt cazaţi deţinuţii, spaţiile de care aceştia dispun pentru activităţi recreative, dar şi felul în care sunt gestionate activităţile lucrative ale deţinuţilor. Ministrul a purtat discuţii cu câteva persoane private de libertate şi a ascultat care sunt punctele acestora de vedere cu privire la condiţiile de detenţie”, se menţionează într-un comunicat remis astăzi de Ministerul Justiţiei.

Cu ocazia vizitei de lucru s-a observat, dacă mai era necesar, că ambele unităţi se confruntă cu deficit de personal.

De asemenea, la Penitenciarului Codlea, delegaţia a evaluat stadiul unor lucrări de transformare a unor spaţii administrative în spaţii de cazare a deţinuţilor. „Prin acest proiect urmează să fie create 80 de noi locuri de deţinere respectând standardele CEDO de alocare a unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi/deţinut”, conform reprezentanţilor Ministerului Justiţiei.

La Centrul de Pregătire Profesională și Recuperare a Cadrelor de Penitenciare Rodbav, delegația Ministerului Justiției a vizitat spațiile de cazare, sălile de pregătire în care au loc cursuri de inițiere în activitate pentru funcționarii publici cu statut special nou încadrați din cadrul sistemului penitenciar, cursuri de perfecţionare și cursuri de formare profesională continuă.

Cu această ocazie, delegația Ministerului Justiției a purtat discuții cu conducerea Centrului, în vederea identificării unor perspective de dezvoltare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare