Expres

BRAȘOV. Copil pierdut în centrul orașului, găsit cu ajutorul unui polițist local. Unde se ascunsese, de frică… (FOTO)

 

Un copil care se pierduse prin centrul municipiului Brașov a fost găsit de părinții său cu ajutorul unui polițist local. Raul Pușcă asigura ordinea și liniștea publică în zona Primăriei Brașov, când a auzit strigătele de disperare ale unei femei. 

„Agentul s-a apropiat de ea, încercând să o liniștească pentru a putea afla ce s-a întâmplat. Femeia își pierduse copilul de opt ani. Îl căutase, însă era deznădăjduită pentru că nu l-a putut găsi cu niciun chip. Experimentat deja în căutarea și găsirea minorilor pierduți în centrul orașului, polițistul local nu a stat pe gânduri și a pornit în căutarea lui, nu înainte însă de a-l da în consemn prin dispecerat. Polițistul local a reușit să îl găsească în mai puțin de 15 minute, spre bucuria mamei și a surorii lui. Copilul a ieșit dintr-o tufă din Parcul Titulescu, unde s-a ascuns de frică din cauză că se pierduse de cei dragi”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.

Aventura familiei s-a petrecut ieri, în jurul orei 17.00, când deja se lăsase întunericul și s-a încheiat după ce și tatăl copilului a ajuns la Primărie, unde a insistat să formuleze o scrisoare de mulțumire polițistului local.

„Polițistul local brașovean a intrat în atenția publică drept polițistul copiilor pierduți prin postările de pe pagina de Facebook «Fabrica de tătici».
De remarcat este faptul că, anul trecut polițiștii locali au găsit și redat familiilor lor (unul de origine franceză) șase copii pierduți în centrul orașului, în special în perioada Sărbătorilor de iarnă”, a precizat Anca Lăutaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare