Expres

BRAȘOV. Copiii sunt invitați să trăiască aventurile vârstei

 

Mobilizare de forțe pentru…  sărbătorirea zilei de 1 Iunie. Sub genericul „Trăiește aventurile copilrăiei”, Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” Brașov, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov organizează în parcarea mall-ului Coresi Shopping Resort, o suită de activităţi constând în prezentarea tehnicilor de luptă, exerciţii practice demonstrative și multe surprize pentru copii. Cei mai mici braşoveni vor putea inspecta tehnica jandarmilor şi să asiste la operaţiuni spectaculoase,  dar și să trăiască ei însiși aventura. „Pe data de 1 ,2 şi 3, va fi o tiroliană, care va fi pusă la dispoziţia copiilor sub supravegherea jandarmilor montani, şi mai sunt diverse activităţi, prezentare tehnică, materiale şi exerciţii demonstrative din partea noastră, a celor de la ISU şi a celor de la Poliţie”, a declarat  col. Cristian Elly Palistan, comandant IJJ Braşov. Exerciţii demonstrative le-au pregătit celor mici şi pompierii. Vineri, începând cu ora 12.00, tot în parcarea mall-ului din Tractorul vor avea loc exerciţii de descarcerare. Activităţi vor fi organizate vineri dimineaţă şi la subunitatea de pompieri din Predeal, unde invitaţi speciali vor fi tot copiii. „Copiii vor putea să vadă ce înseamnă viaţa unui pompier, cum arată o maşină de pompier, vor putea testa echipamentele. Sunt curiozităţi pe care copiii le au, având în vedere că pompierii sunt un idol şi, pentru o zi, îşi doresc să fie pompieri”, a spus şi plt.maj. Luiza Dănilă, purtător de cuvânt ISU Braşov.

Programul acțiunilor din 1 Iunie:
12.00-17.00 – Distracție pe tiroliană, zona locului de joacă exterior
12.00-17.00 – Exerciţii demonstrative – Inspectoratul pentru Situatii de Urgenţă „Ţara Bârsei” şi Jandarmeria Brașov, parcarea Coresi
13.30 – 15.00 – Exerciţii demonstrative câini de intervenție şi descarcerare
Participarea la toate activitățile este gratuită!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare