Expres

BRAȘOV. „Cooperativa Munca în zadar”

  • gunoaie-DN13.6_255780.jpeg
  • gunoaie-DN13.5_255782.jpeg
  • gunoaie-DN13.2_255783.jpeg
  • gunoaie-DN13.9_255784.jpeg
  • gunoaie-DN13_255785.jpeg
 

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov se confruntă cu un fenomen greu de stăpânit: oricâte coşuri de gunoi ar instala pe marginea drumurilor naţionale şi oricâte acţiuni de ecologizare ar efectua, tot e insuficient, iar parcările arată ca nişte depozite de deşeuri. Lucrătorii de la DRDP trec chiar şi de două ori în același loc, într-o zi, asta pentru că gunoaiele se adună mai repede decât reuşesc muncitorii să le strângă. De exemplu, zilele trecute, o parcare dintre Braşov şi Feldioara, de pe DN13, a fost curăţată de la primele ore ale dimineţii, iar după aproximativ o oră au apărut deşeuri din construcţii.
Deocamdată, reprezentanţii DRDP Braşov nu întrevăd nici o soluţie. „Camerele de supraveghere nu ar fi o soluţie pentru rezolvarea problemei, pentru că avem sute de parcări în locuri izolate, iar investiţia ar fi enormă. Noi nu putem da amenzi pentru gunoi şi, din păcate, apelurile noastre către Garda de Mediu pentru derularea unor acţiuni comune au rămas deocamdată fără răspuns. Cred că singura soluţie este educaţia civică”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button