Expres

BRAȘOV. Controale în parcările care au și locuri pentru persoanele cu dizabilități

  • IMG-20210303-WA0009_295385.jpg

Echipaje din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, împreună cu polițiști locali, au desfășurat ieri o acțiune pe raza orașului, pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, depistarea și sancționarea șoferilor care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

„Pentru abaterile constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.950 lei.
Dintre cele 17 sancțiuni contravenționale aplicate, 9 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul rutier și 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate, a fost reținut un permis de conducere.
Acțiunea a avut loc în intervalul orar 10.00-14.00.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare