Expres

BRAȘOV. Controale anticerșetorie, dar și pe linie rutieră, în zona mall-urilor și a supermarket-urilor

  • IMG-20210303-WA0009_295385.jpg
 

Polițiștii de la toate secțiile din municipiul Brașov, împreună cu polițiști locali, au desfășurat ieri o acțiune ce a avut ca scop identificarea și luarea măsurilor legale în ceea ce privește practicarea cerșetoriei, precum și verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.

Acțiunea a avut loc în intervalul orar 16.00-23.30.

„Polițiștii brașoveni au acționat în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona supermarketurilor și a societăților comerciale, fiind instituite filtre rutiere pentru verificarea modului de resopectare de către conducătorii auto a prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 62 de persoane, verificate 39 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.250 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. 

Foto – arhivă mytex.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare