Expres

BRAŞOV. Conducerea Tetkron somează Consiliul Local să-i aprobe bugetul

 

Într-o adresă a reprezentanţilor Tetkron SRL, societatea aflată în subordinea Consiliului Local, care se ocupă de transportul, furnizarea şi distribuţia agentului termic în sistem centralizat, consilierii locali sunt avertizaţi că neaprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli (BVC) se situează în afara legii şi pune în dificultate activitatea specifică de prestare a serviciului public de termoficare.

Adresa a fost transmisă astăzi la şedinţa AGA (Adunarea Generale a Asociaţilor) Tetkron, dar deşi membrii acesteia sunt toţi consilierii locali, aceştia au cerut ca memoriul să fie transmis CL şi Primăriei Braşov. În document se arată că în perioada scursă de la începutul anului societatea a fost nevoită să angajeze cheltuieli pentru susţinerea activităţii pe care este obligată a o presta în baza art. 14 din Contractul de delegare de gestiune nr.3/2010. Totodată, prin Ordonanţa 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau UAT (unitatea administrativ-teritorială – nota red.) sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, actualizată, legiuitorul obligă aprobarea BVC în termen de 15 zile de la depunere. „Conform Legii 500/2002 privind finanţele publice, angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, nerespectarea acestor prevederi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, avertizează conducerea Tetkron, care afirmă că, ţinând cont de situaţia în care se află societatea şi de obligativitatea respectării normelor legale prevăzute în Ordonanţa 26/2013 privind limitele de angajare a cheltuielilor în perioadele de până la aprobarea BVC, a depus nenumărate adrese prin care solicită aprobarea efectuării de cheltuieli în limitele impuse de normele legale, având în vedere obligativitatea prestării serviciului public în termenul de 90 de zile conform prevederilor contractului de delegare.

Pierderile au fost aprobate, dar fără folos

Bugetul nu a fost încă aprobat, fiind respins de două-trei ori, fiindcă – ne-a declarat în umă cu două săptămâni viceprimarul Ciprian Bucur (care acum nu a putut fi contactat, fiind plecat din ţară) – nu au fost clarificate toate aspectele care ţin de indicatori economici, dar şi  de stabilrea unor priorități în activitatea companiei: „Din aprilie, Tetkron trebuie să pună un aplicare un program de investiţii pentru reducerea pierderilor. Acesta din urmă a şi fost unul dintre motivele pentru care bugetul a fost «întors». Trebuie ca societatea să-şi stabilească priorităţi de investiţii şi acestea trebuie să fie legate de infrastructură, de interconectare, astfel încât să se reducă la minimum pierderile”, a explicat Bucur.

Pierderi cifrate în 2015 la circa 13 milioane de lei, aprobate de AGA astăzi şi prevăzute de mai bine de o lună în bugetul local al municipiului Braşov, dar care nu pot fi virate Tetkron în lipsa BVC pe 2016. În aceste condiţii, o nouă criză a agentului termic este iminentă. Bepco SRL, producătorul de energie termică, are de recuperat aproximativ 12 milioane de lei de la Tetkron, facturi scadente şi rate din datoria istorică neachitate, pentru a plăti la rândul său restanţa de o valoare egală către furnizorul de gaz. Dacă banii nu ajung până mâine în contul GDF Suez, acesta va sista livrarea de combustibil din cauza datoriilor acumulate, din 22 martie, anunţă Bepco într-o adresă trimisă tot astăzi către conducerea Tetkron, Consiliul Local și Primăria Brașov. „Notificarea GDF este una fermă, ultimativă, prelungirea scadenței ultimelor plăți datorate GDF de către Bepco până la data de 22.03.2016 fiind acordată în urma demersurilor insistente ale subscrisei, GDF neacceptând însă eventuale prelungiri suplimentare, decât cu condiția unor propuneri concrete și garanții certe în favoarea GDF, care să fie constituite de către Consiliul Local Brașov până la data de 18.03.2016”.

Avertismentul Tetkron către consilierii locali

De altfel, conducerea Tetkron averizează că soluţiile legale se află în mâna Consiliului Local şi că, în conformitate cu legea 215/2001, Legea administraţiei publice locale, „consilierii locali răspund solidar în ceea ce priveşte exercitarea/neexercitarea atribuţiilor Consiliului Local, privind organizarea şi funcţionarea serviciului public de interes local şi a societăţilor comerciale de interes local, conform competenţelor sale în condiţiile legii. Cadrul necesar pentru continuitatea furnizării serviciilor publice de interes local, în speţă alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, impune şi aprobarea BVC.
Mai mult decât atât, conform Legii 325/2006 privind energia termică autorităţile publice locale au obligaţia înfiinţării, organizării, coordonării serviciului public de alimentare cu energie termică, iar ca atribuţie principală obligativitatea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică la nivelul UAT.
Ţinând cont de cele prezentate mai sus, prin neaprobarea BVC, dar prin obligativitatea menţinerii în funcţiune a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică (conform contractului delegare), societatea îşi desfăşoară activitatea în afara legii, din cauza unor decizii incoerente şi/sau de neasumare a unor decizii privind intrarea în legalitate a activităţii societăţii.
Urmare a prezentării succinte facem apel pentru abordarea cât mai urgenţă a luării unor decizii pentru intrarea în legalitate, astfel încât întreaga activitate a societăţii să nu prezinte obiectul unor infracţiuni, intrând astfel în atenţia organelor de control”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare