Expres

BRAȘOV. CFR vrea să facă o legătură feroviară către viitorul aeroport

 

CFR a publicat pe portalul SEAP anunțul de licitație pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea construirii legăturii feroviare către viitorul aeroport Internațional de la Ghimbav, anunță HotNews. Se dorește legarea gării Brașov cu terminalul de la aeroportul Ghimbav, electrificarea liniei și construirea unei legături cu linia Feldioara – Bod.

Ce se spune pe SEAP despre proiectul Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav”: „În conformitate cu HG nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, acestea vor conține, dar nu se vor limita la: Studiul de Fezabilitate final pentru «Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav», Studiul de traseu pentru legătura la magistrala 300 în zona Bod-Feldioara pentru sporirea accesibilității și pentru realizarea unei legături directe cu Terminalul intermodal Feldioara, întocmit similar unui studiu de prefezabilitate, Studiu privind electrificarea traseului Brașov – Bartolomeu (– Ghimbav) – stație Terminal AIBG – legătura cu magistrala 300, întocmit similar unui studiu de prefezabilitate”.
Valoarea estimată a contractului pentru studiul de fezabilitate este 1,2 milioane lei.
Gara Ghimbav este la 8 km de gara Brașov pe magistrala M200 Brașov – Sibiu – Deva – Arad – Curtici, neelectrificată pe mai bine din jumătatea sa. Feldioara este la 21 km de Brașov, iar Bod este la 12 km, ambele fiind pe M300 Brașov – Sighișoara – Cluj – Oradea – Episcopia Bihor.

Citiți și:

Update Aeroportul BRAȘOV. Pe 12 martie se dă ordinul de începere a lucrărilor la terminal

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare