Expres

BRAȘOV. Ce activități vor avea loc mâine, de Ziua Pompierilor din România (PROGRAM)

 

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au pregătit pentru brașovenii de toate vârstele un ceremonial militar, paradă cu forțe și mijloace și exerciții demonstrative. De asemenea, vor avea loc concursuri pentru copii.

Iată mai jos programul complet, conform ISU Brașov:

„Marti, 12 septembrie a.c., cu începere de la ora 13 00, se va organiza un ceremonial militar, paradă cu forţe şi mijloace, exerciţii demostrative şi concursuri pentru copii în spaţiul special amenajat din parcarea Coresi Shopping Resort.

Totodată, se vor amenaja puncte mobile de informare preventivă şi se vor distribui materiale informative cu reguli şi măsuri specifice de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, pe tipuri de riscuri.

Miercuri, 13 septembrie a.c, în intervalul orar 10.00 – 13.00, se va organiza Ziua Porților Deschise la sediile subunităţilor de pompieri din judeţul nostru. Pompierii au pregătit o expoziţie cu tehnica aflată în dotare şi cu accesoriile folosite la interventie pentru cei care doresc să le treacă pragul în această zi aniversară”.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare