Expres

BRAȘOV. Casat de RATBV, un autobuz va „plimba” copiii dintr-un sat

  • bibliobus1.jpeg
 

Prin grija preotului paroh Claudiu Popa şi a credincioşilor din comunitate, în satul Văleni din judeţul Braşov a fost adus recent un autobuz, scos din circulaţie acum un an de RATBV, în care vor fi amenajate o bibliotecă şi spaţii de activităţi pentru tineri şi copii, un „BiblioBus”. Părintele paroh Claudiu Popa a explicat, pentru site-ul Mitropoliei Ardealului cum s-a născut ideea acestui proiect şi în ce stadiu se află acum:

„Acest proiect s-a născut dintr-o provocare a simplității cotidiene. Într-o zi toate cărțile din biblioteca personală le-am relocat într-un «colț» al sălii parohiale din Văleni. S-au adunat câteva sute. La vederea lor oamenii spuneau: «Părinte, am și eu câteva cărți. Nu-mi mai folosesc, dar nici nu vreau să le arunc. Aș putea să le aduc la Casa Parohială?» Răspunsul meu a fost întotdeauna pozitiv. (….) Pe altele le-am salvat când erau pe punctul de fi aruncate în capsulele de plastic pentru deșeurile de hârtie din Brașov. Și mi-am zis: Dacă oportunitatea ni s-a deschis din senin, (mai că ne-au rugat oamenii), oare nu aș putea să le ofer și copiilor din sat posibilitatea de a răsfoi o carte, de a lectura cu setea întrebărilor copilăriei, de a-și povesti unii altora, de a discuta într-un spațiu doar pentru carte? Așadar, ce-ar fi să facem un «sanctuar» pentru carte, unde să încapă și creativitatea, și jocul sau bucuria? Și m-am gândit să le așezăm undeva. Dar unde? Sala parohială este pentru alte activități. Deci, exclus. În demersuri de zidire este și «Șura Recreativă», dar mai sunt mulți pași până la finalizare. Și m-am oprit la o rezolvare imediată. Achiziția unui spațiu și derularea proiectului pentru a nu-l ține pe loc. Spații spre vânzare în sat nu avem. Imediat au început alternativele… Am fost pe punctul de a converti un microbuz, pe care îl primeam ca donație. Dar era mult prea mic. Și atunci mi-a fugit gândul la «moda» anilor ’70, ’80, când BiblioBus-urile acopereau nevoile lecturii. dar și problema spațiilor. Acele biblioteci pe roti. Și am început să cochetez cu această idee. În primă fază m-am informat. Și nu mică mi-a fost mirarea că în țară sunt numeroase astfel de proiecte, iar la Brașov este unul chiar fruntaș, și anume EduBuzz-ul din Augustin, care va ajunge cred un reper educațional pentru multe județe, în care mulți învățători devotați au deja astfel de proiectele pe rol. Și am plecat la drum. Am bătut la mai multe porți care nu s-au deschis. În cele din urmă m-am oprit la RATBv. Și oprirea a fost cu folos. Au fost multe discuții la Regie, cu oameni minunați (…). Am ajuns la achiziționarea unui autobuz Maz 103, scos din circulație exact acum un an. Are 12 metri lungime și 2, 5 metri lățime, un spațiu generos, zic eu, și pentru copii dar și pentru cărți”. 

Autobuzul, achiziționat din venituri proprii, dar şi din sponsorizări, urmează a fi recondiţionat şi amenajat.

„Și iată că l-am adus acasă, la Văleni, dar este doar o jumătate de vis realizat, pentru că mai sunt foarte multe de făcut. El trebuie convertit, cosmetizat, utilat și apoi dat în folosință. Aș dori să-i păstrez habitaclul original, să nu-l schimbăm, doar să-l încărcăm cu rafturi, câteva calculatoare, încălzire, lumină și cărti, și poate în cabina șoferului să facem un mic spațiu cu machetuțe de autobuze. Cum ne vom descurca financiar? Pe oamenii buni îi trimite Dumnezeu acolo unde este nevoie. Până acum am întâlnit oameni deosebiți. Și m-au ajutat fiecare cum a putut, de la autoritățile locale, angajați, transportatori, manageri și până la oamenii pe care nu-i știam până acum, de la un cuvânt de încurajare și până la ajutorul în sine. Mă întreb uneori: Ce este mai frumos decât să stai, într-un spațiu dedicat doar al cărților, să te desprinzi de realitățile lumii acesteia afundându-te într-o liniște pe care o cauți sau care ți se deschide involuntar spre cele mai îndepărtate sfere ale cognoscibilității. Și sunt sigur că ați citit măcar o dată dintr-o carte  într-un mijloc de transport (…), era fain de tot. Ei bine, doresc ca acea experiență să o împărtășească și copiii din Văleni. Toți, că nu sunt mulți! Acest BiblioBus o să-i «plimbe» pe fiecare unde dorește, firește, în funcție și de cartea pe care o citește. Proiectul este doar pentru copii. Este un cadou de la Moș Nicolae, ocrotitorul satului nostru. M-a bucurat foarte mult și atitudinea părinților față de activitățile din parohie, când copiii erau lăsați necondiționat și îndemnați să participe. Este o atitudine care ne dă aripi, ne încurajează, și ne îndeamnă să facem ce ne stă în puteri pentru educația lor spirituală, morală sau pentru viață, dar și pentru a le dezvolta apetitul de a învăța. Iar vârsta cea mai potrivită este copilăria”, mai spune părintele Claudiu Popa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare