Expres

BRAȘOV. Caravana ECOTIC te premiază dacă reciclezi corect electrice și electronice

 

Asociatia ECOTIC în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov şi Eco Civica Center organizează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de informare și colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Astfel, brașovenii vor avea la dispoziție 15 puncte de colectare, la care se adaugă și Caravana ECOTIC, la care vor putea aduce și preda spre reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Vehiculul de informare și conștientizare marca ECOTIC, este prezent între 6 și 12 mai în Brașov, cu scopul de a atrage atenția asupra importanței colectării separate a DEEE-urilor și a îndemna brașovenii să predea echipamentele uzate spre reciclare. Caravana va fi prezentă în liceele brasovene, unde va susține lecții deschise cu elevii unitațiilor de învățământ despre importanţa reciclării şi colectării selective a deşeurilor.

„Continuăm și în această primăvara campania „Brașov Reciclează”, împreună cu partenerii noștri, din dorința de a-i sensibiliza pe brașoveni asupra importanței colectării separate a deșeurilor, punându-le la dispoziție 16 puncte de colectare. Activitățile de conștientizare, adresate atât adulților cât și tinerilor, și oferirea de soluții de colectare vor contribui la promovarea unei atitudini responsabile față de mediu”, a decflarat Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC.

Preluarea direct de la domiciliu a echipamentelor voluminoase (mașini de spălat automate, TV, aragazuri, frigidere și combine frigorifice sau centrale termice) pe baza programării la numerele de telefon 0742 400 404 / 0756 200 201 (apelabil de luni până duminică, între orele 9.00 – 17.00) sau la email-ul: comenzi@ecocivicacenter.ro

Pentru preluarea de la domiciliu a mașinilor de spălat automate sau a frigiderelor și combinelor frigorifice, fiecare cetățean va primi tichete valorice cadou.

Pentru încurajarea predării corecte spre reciclare a electricelor și electronicelor uzate, fiecare locuitor care va aduce la punctele de colectare DEEE-uri va fi înscris automat la tombolă, având oportunitatea de a câștiga unul dintre următoarele premii: 3 uscatore de par, 3 masini de tuns, 3 cafetiere, 3 fier de călcat, 3 aspirator si 2 cuptoare cu microunde. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare