Expres

BRAȘOV. Călătoria cu trenul, „loterie” rar câștigătoare

 

Călătorii trenului Interregio 1732 Galați-Brașov care trebuia să ajungă în orașul nostru la ora 12.17 s-au trezit blocați la Timișul de Sus. Practic, cu vreo jumătate de oră înainte de sosirea la destinație, călătorii trenului  au fost anunțați că locomotiva acestuia s-a defectat, iar durata de remediere a situației va fi de la „jumătate de oră în sus”. Din fericire, călătorii au putut fi preluați de trenul ce venea dinspre București în direcția Sibiu, astfel că nu au mai stat în frig, chiar dacă au călătorit înghesuiți până la Brașov.

Din păcate, asemenea situații sunt la ordinea zilei pe diferite rute CFR.

Potrivit „Viața Liberă”, într-o singură zi şi la un singur drum dus-întors cu trenul, pe ruta Galaţi – Iaşi, gălăţeanul Costică Panaite a avut ghinionul ca amândouă locomotivele să se defecteze, una chiar la plecarea spre Iaşi, iar cealalată aproape de sosirea în Galaţi. Pe lângă situaţia în sine, care arată încă o dată cât de vechi este mare parte din materialul rulant al CFR Călători, gălăţeanul a fost deranjat de faptul că nimeni nu le-a prezentat scuze călătorilor, care au fost nevoiţi să stea peste două ore în frig, până la remedierea defecţiunilor.

Foto: Iulian Baciu (via „Viața Liberă”)

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare