Expres

BRAŞOV. Blocaj total: iarna ar putea începe fără încălzire în sistem centralizat

 

Pentru acest blocaj care ameninţă să lase şi fără încălzire circa 9.500 de apartamente sunt arătaţi cu degetul consilierii municipali PSD. După ce au participat activ la iniţierea, promovarea şi au votat hotărârea de Consiliu Local prin care se aproba înfiinţarea unui serviciu public de termoficare, care să preia activitatea Tetkron, ei au cerut verificarea la sânge a legalităţii ei.

Adresa a fost înaintată săptămâna trecută de grupul consilierilor social-democraţi, cu argumentul că hotărârea a fost luată într-o ședință convocată de îndată, iar în luarea acestei decizii consilierii locali nu au avut documentele care parcurg un anumit circuit procedural, respectiv rapoartele şi avizele direcţiilor de specialitate, deşi acestea nu sunt necesare în cazul unei şedinţe de îndată. Solicitarea către Instituţia Prefectului a ajuns la Serviciul Juridic, care a cerut documente Primăriei Braşov, iar analizarea şi răspunsul pot dura şi trei luni, conform legii, spune viceprimarul Costel Mihai, care are în atribuţii şi termoficarea. Reamintim că în 28 iulie consilierii locali braşoveni au aprobat într-o şedinţă de îndată înfiinţarea unui serviciu public de termoficare al Braşovului, în subordinea Primăriei, care să se ocupe de furnizarea apei calde şi căldurii în sistem centralizat, începând de la producţie până la conductele din apartamente. Aceasta era considerată cea mai rapidă soluţie legală, astfel ca braşovenii racordaţi la sistemul centralizat – care stau „pe uscat” din 7 aprilie – să aibă din nou apă caldă la robinete. Cel puţin, aceasta a fost varianta găsită de Comisia „Tetkron”, din care fac parte şapte consilieri locali (PNL Ciprian Bucur – președinte și Ferghete-Țop Carmen, PSD Răzvan Popa și Pătrașcu Lucian, PMP Mihai Costel, UDMR Barabas Laszlo, PER Comșa Marius). Viceprimarul spune că social-democratul Lucian Pătraşcu a fost chiar iniţiator al HCL 371, pe care acum a blocat-o, împreună cu colegii săi. Ar fi trebuit ca în prima săptămână din august să fie o nouă şedinţă CL de îndată, prin care să se aprobe organigrama, statul de funcţii, regulamentul, sediul şi bugetul noului serviciu, astfel încât entitatea menţionată să intre în procedură de licenţiere la ANRSC. „Ca urmare a adresei trimise de colegii noștri la Prefectură, după ce au votat și chiar s-au numărat printre inițiatori şi au ales varianta gestiunii directe, practic se încearcă să se blocheze proiectul. Prefectura a solicitat o serie de documente, pe care le-am trimis, iar acum așteptăm răspunsul Este un joc politic din care au de suferit brașovenii. Nu ne permitem ca pe spatele brașovenilor să ne facem campanie electorală. Dacă nu exista această solicitare la Prefectură, făceam o nouă ședință de îndată în care aprobam organigrama, bugetul și sediul social pentru noul serviciu și eram deja cu documentele pentru licențiere. Din punct de vedere procedural, am făcut tot ce s-a putut”, a declarat Costel Mihai.

Continuă demersurile de creare a serviciului public

La rândul său, consilierul local PNL Ciprian Bucur, cel care a fost mandat de colegii săi să ducă la îndeplinire ceea ce era stipulat în HCL 371/2016, acuză faptul că „grupuri politice încearcă să blocheze, din diferite considerente, apariţia serviciului public de termoficare”. El a precizat că, pe de altă parte, se lucrează la proiectele hotărârilor de Consiliu Local prin care să se aprobe organigrama, statul de funcţii, regulamentul, sediul şi bugetul noului serviciu de termoficare, fiind în curs de elaborare rapoartele direcţiilor de specialitate. „Sperăm să le supunem aprobării în şedinţa de Consiliu Local de la finele acestei luni”, a spus Bucur, completat de Costel Mihai, care a explicat că s-a renunţat la şedinţei de îndată, pentru a nu da prilej la alte contestări.

Încă nu se ştie câte apartamente mai sunt racordate

Ciprian Bucur a mai spus că doar jumătate dintre asociaţiile de proprietari care mai au locuinţe racordate la sistemul centralizat de termoficare au trimis situaţia privind numărul exact de apartamente rămase branşate, ca şi debranşărilor făcute în acest sezon. AGA Tetkron (formată din consilierii locali, minus viceprimarii) mandatase conducerea Tetkron ca până în 10 august să obţină de la asociaţiile de proprietari o evidenţă clară privind numărul apartamentelor debranşate, precum şi a celor racordate la sistemul centralizat de termoficare.
El a precizat că la sediul Tetkron sunt înregistrate aproximativ 1.250 de notificări şi cereri de aprobare (acestea nu mai sunt necesare din luna mai) a debranşării, depuse din aprilie, când Tetkron avea în evidenţe 10.700 de apartamente.
Pe de altă parte, un astfel de „inventar” va permite identificarea imobilelor în care ţevile nu au fost tăiate de firmele de specialitate. De altfel, probleme cu „debranşările ilegale” au fost şi anul trecut, când s-au produs inundaţii în momentul în care au fost încărcate reţelele de distribuţie, pentru că ţevile din apartamente nu au fost sudate cum trebuie.

Argumentele social-democraţilor

Consilierii PSD se apără spunând că la articolul unic al hotărârii adoptate în şedinţa din 28 iulie ce stipula faptul că „se aprobă, în principiu, înfiinţarea unui serviciu public local cu personalitate juridică de desfăşurare a activităţilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare energie termică în sistem centralizat în municipiul Braşov, sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Braşov”, ei au propus atunci să se aducă o completare, respectiv ca serviciul să se aprobe „cu condiţia obţinerii rapoartelor de specialitate de la aparatul propriu al primarului şi al vizei de legalitate” şi că şi sintagma „în principiu” le aparţine.  „Nu am avut rapoarte de specialitate şi expuneri de motive ale compartimentelor de resort din subordinea primarului, Direcţiile Juridică, Economică, Tehnică, prin urmare nu a avut nici viză de legalitate a secretarului”, a motivat consilierul local PSD Răzvan Popa solicitarea către Prefectură, continuând: „Comisia a identificat această soluţie ca fiind cea mai rapidă şi viabilă. Cei doi reprezentanţi ai PSD au fost de acord că hotărârea să fie promovată cu condiţia să existe acele materiale anexate, a fost amendamentul pe care l-am făcut”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare