Expres

BRAȘOV. Autorizații de construire/desființare, atacate de prefect la instanța de contencios administrativ

 

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și subprefectul Ambrus Izabella-Agnes au avut astăzi, la sediul Instituției Prefectului, o ședință cu tema practicii unitare pentru respectarea prevederilor legale în procesul de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
Au participat reprezentanți ai Serviciului Juridic din Instituția Prefectului și ai Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și arhitecți șefi/reprezentanți ai serviciului Urbanism din unitățile administrativ-teritoriale Brașov, Râșnov, Făgăraș, Codlea și Prejmer.
În cursul ședinței au fost prezentate, de asemenea, autorizațiile de construire atacate de prefect la instanța de contencios administrativ, conform art. 12 din Legea nr. 50/1991, care prevede: „Autorizațiile de construire sau de desființare emise cu încălcarea prevederilor legale pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții”.
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Brașov, Alexandru Ganea, în 2020 și 2021 (până în prezent) au fost introduse 11 acțiuni  în instanța de contencios administrativ, având ca obiect anularea a 15 autorizații de construire și a uneia de desființare. O acțiune a fost admisă, două au fost respinse, iar restul sunt pe rol.

„Ne propunem să mai avem astfel de întâlniri, pentru că o practică unitară în procesul de emitere a autorizațiilor de construire sau desființare este benefică și pentru unitățile administrativ-teritoriale, și pentru Inspectoratul de Stat în Construcții, și pentru Instituția Prefectului. Astfel, se diminuează riscul de constatare a unor nerespectări ale legislației în domeniu, cu ocazia controalelor, precum și riscul atacării unor autorizații în instanța de contencios administrativ”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii la finalul întâlnirii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare