Expres

BRAŞOV. Atenţionare de ploi, lapoviţă şi ninsoare până în noaptea de joi spre vineri!

 

Precipitaţiile şi frigul vor pune stăpânire pe întreaga ţară, începând de astăzi, iar vremea nu se va îmbunătăţi mai repede de vineri, după cum avertizează meteorologii. Potrivit unei atenţionări emise la orele 13.00, în perioada 2 octombrie orele 23.00 şi 6 octombrie orele 23.00, vremea se va răci accentuat, vor fi ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană.

„În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (04 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50…60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare.
Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), vremea va fi deosebit de rece”, au informat reprezentanţii ANM.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare