Expres

BRAŞOV. Atenţie, produse cosmetice expirate găsite pe rafturile magazinelor!

 

Produse cosmetice expirate au fost găsite în magazine din mai multe judeţe, inclusiv din Braşov, în timpul unei acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea acestui tip de mărfuri. Potrivit unui raport făcut public de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, tot la Braşov s-au găsit nereguli privind promoţiile, dar şi alte abateri, despre care nu s-au oferit detalii.

La nivel naţional, au fost verificaţi 733 de operatori economici, iar la 355 dintre ei s-au depistat abateri de la prevederile legale. Prin urmare, au fost aplicate 425 de sancţiuni, dintre care 272 avertismente şi 153 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 688.500 lei. De asemenea, s-au dispus 142 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru produse cosmetice În valoare de 262.334 lei şi 4 măsuri de oprire definitivă, pentru produse cosmetice cu data minimă de durabilitate depăşită (expirate), în valoare de 63.626 lei.

Pentru a putea beneficia de rezultatele dorite de la produsele cosmetice şi a nu se trezi cu surprize neplăcute, braşovenii şi nu numai sunt sfătuiţi să cumpere astfel de produse numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (necesare în caz de reclamaţie), să fie atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici pot indica faptul că produsele sunt de calitate îndoielnică (poate chiar contrafăcute), să examineze ambalajul (de asemenea indiciu dacă produsul este contrafăcut) şi eticheta.

Perioada de valabilitate

Majoritatea produselor trebuie să aibă inscripţionată data de minimă durabilitate precedată de expresia „A se folosi preferabil înainte de”. Anumite produse, precum cremele, nu au data de minimă durabilitate, ci au inscripţionat un simbol (PAO) constând într-o cutie întredeschisă, pe sau lângă care este menţionată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranţă, în luni (6, 12, 24 luni de ex). De asemenea, sunt produse la care data de minimă durabilitate este mai mare de 30 de luni şi atunci aceasta nu se mai menţioneaza (cazul recipientelor sub presiune, cum sunt deodorantele).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare