Expres

BRAȘOV. Araci, satul multietnic din Ţara Bârsei

 

Muzeul de Etnografie Brașov, în colaborare cu Muzeul Naţional Secuiesc și Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, îi invită astăzi, de la ora 12.00, la vernisajul expoziţiei „Satul Araci din Țara Bârsei – pe urmele unei monografii” și lansarea publicaţiei „Araci, Repere monografice”, autor Cătălin-Florin Vlădărean. Evenimentele vor avea loc la sediul muzeului din B-dul Eroilor 21 A.
Localitatea Araci, aflată pe malul drept al Oltului, face parte din grupul de sate din Țara Bârsei cu populaţie multietnică, români și maghiari, care păstrează până în zilele noastre urme ale tradiţiilor locale.
Mergând pe urmele monografiei localităţii Araci, în câteva deplasări de teren, în colaborare cu Muzeul Naţional Secuiesc și Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sf. Gheorghe, am iniţiat o documentare privind specificul tradiţiilor acestui sat.
Românii din Araci s-au remarcat prin personalităţi de seamă, printre care amintim pe Nicolae Colan, mitropolit al Ardealului, Aurel Nistor, protopop, participant la Adunarea Naţională de la Alba-Iulia în 1918 sau Romulus Cioflec, profesor și scriitor, în memoria căruia a fost deschisă publicului, casa memorială Romulus Cioflec din Araci.
Pe de altă parte, maghiarii din Araci s-au evidenţiat prin măestria cusăturilor și încondeierea ouălor, meșteșuguri aduse la rang de artă.
Localitatea Araci, aflată în apropierea Brașovului, dar și a renumitei staţiuni Vâlcele, a resimţit de timpuriu, influenţa mediului urban, reflectată în arhitectură, modul de viaţă al locuitorilor, port și obiceiuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google