Expres

BRAȘOV. Anul școlar a fost deschis mai devreme la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae”

  • seminar-teologic1_300116.png
  • seminar-teologic2_300115.jpg
  • seminar-teologic3_300113.jpg
  • seminar-teologic_300117.png
 

Ca și în 2021, a redevenit unitate de învățământ de sine stătătoare, ieşind de sub tutela Liceului (fost) Pedagogic „Andrei Mureşanu”, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Braşov anul școlar a început mai devreme. Festivitatea de deschidere a fost organizată în după-amiaza zilei de duminică, în curtea instituţiei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, directorul instituției de învățământ, pr. Ionuţ Marcel Pop, mai multe oficialităţi, cadre didactice, părinţi şi elevi seminariști, anunță site-ul Mitropoliei Ardealului.

Ierarhul şi preoţii prezenți au oficiat un Te Deum pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi a cere ajutor şi ocrotire în noul an şcolar.

La finalul slujbei religioase, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga a citit mesajul de binecuvântare a profesorilor şi elevilor transmis la începutul noului an şcolar de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (detalii: Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare și binecuvântare la început de an școlar).

În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu a subliniat rolul şi chemarea instituţiei braşovene de a duce mai departe misiunea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în educarea tinerilor români în spiritul ortodoxiei ardelene. De altfel, racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a fost adusă de la Sibiu pentru ca profesorii şi elevii seminarişti să se închine.

„Aţi venit într-o şcoală vocaţională şi vocaţia pentru Teologie este acea chemare făcută de Dumnezeu la care voi aţi răspuns. Nu doar notele pe care le primiţi la disciplinele teologice contează, ci mai importantă este pentru voi formarea spirituală, duhovnicească. Credinţa care v-a adus până aici, care a fost o credinţă primită de la părinţi, din biserica unde aţi crescut, trebuie acum mărturisită prin păstrarea virtuţilor tinereţii: sinceritatea, nevinovăţia, curăţia”, a spus ierarhul.

După mesajele de felicitare şi de încurajare transmise de subprefectul Braşovului, Lucian Pătraşcu, a luat cuvântul inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, prof. Ovidiu Florin Tripşa. „Haideţi, dragi părinţi şi dragi colegi profesori, să avem grijă de copiii noştri! Societatea noastră, neamul românesc, au nevoie de aceşti copii care se află aici. Într-adevăr, pentru voi este acest moment şi vă mulţumesc că sunteţi astăzi aici şi sper ca efortul nostru să vă motiveze pentru binele copiilor noştri”, a subliniat prof. Ovidu Florin Tripşa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare