Expres

BRAȘOV. Anul Nou poate fi întâmpinat și în biserică

 

În noaptea trecerii dintre ani (Anul Nou civil), preoţii şi credincioşii ortodocși vor întâmpina noul an 2022, prin rugăciune în biserici. La cumpăna dintre ani, se va oficia o slujbă de priveghere în cadrul căreia se vor rosti rugăciuni speciale de mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu din anul care se va încheia, dar se vor înălța şi cereri de binecuvântare și ajutor pentru „a pune început bun” anului care va începe.

Programul va începe în jurul orei 23.30.

Potrivit basilica.ro, rânduiala stabilită de Sf. Sinod în anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos întrucât în ziua de 1 ianuarie ne amintim de momentul în care Fiul lui Dumnezeu, făcut Om, a primit numele de «Iisus» (Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului).

Tocmai acest nume stă în centrul acatistului, nume care înseamnă, în limba ebraică, «Dumnezeu mântuieşte». Numele «Iisus» este pronunțat de aproape 200 ori în Acatistul Mântuitorului.

În cadrul slujbei ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, la sfârşitul condacelor şi icoaselor acatistului se adaugă alte patru rugăciuni:

  • Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitorul (a Acatistului);
  • O rugăciune de mulţumire;
  • Două rugăciuni de intrare în noul an: una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea care va fi citită și la slujba de Te Deum oficiată după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă, tradusă recent în limba română.

„Această rânduială solemnă va fi oficiată în noaptea trecerii dintre ani la Catedrala Patriarhală şi în bisericile din Patriarhia Română şi este un prilej de a mulţumi Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite, de a cere binecuvântarea anului care începe şi de a aprofunda înţelesurile praznicului împărătesc de la 1 ianuarie”, se mai arată pe site-ul Patriarhiei Române.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare