Expres

BRAȘOV. Anchetă la Cincu, după ce un cățel a fost omorât de un militar

 

Este anchetă internă la Centrul de Instruire „Getica” din Cincu, județul Brașov, cel puțin la nivel declarativ, după ce un militar român a omorât un câine, călcându-l cu un vehicul blindat Vamtac.

Superiorii susțin că a fost un accident, dar martorii contrazic varianta oficială. 

Cazul a fost făcut public de Constanța de Azi, după ce jurnaliștii au primit informații la redacție. Ulterior, conducerea Centrului Național de Instruire a confirmat pentru Bună Ziua Făgăraș că a avut loc incidentul (pe care l-a catalogat drept „nefericit” și „regretabil”), miercurea trecută, în jurul orelor 12.00, dar susține că nu a fost vorba despre o faptă intenționată.

„Un militar din cadrul centrului, care conducea un vehicul militar blindat, a accidentat mortal un câine. La nivelul instituţiei a fost constituită o comisie care să cerceteze cauzele exacte ale accidentului, aceasta fiind condusă de şeful de stat major al unităţii”, se menționează în răspunsul primit de jurnaliștii făgărășeni.

„Din primele cercetări nu rezultă că accidentul s-ar fi petrecut în mod intenţionat. Militarul implicat este apt de serviciul militar, având toate testele medicale şi psihologice la zi, fără a fi menţionate probleme de orice natură”, se mai arată în răspuns.

Rezultatul anchetei ar urma să fie comunicat oficial la finalizarea acesteia.

Iată și sesizarea șocantă primită de Constanța de Azi:

„Miercuri, în jurul orei 12, am fost martor ocular la un eveniment extrem de neplăcut, chiar șocant. Stăteam în fața corimecelor în care eram cazați așteptând ordinele de serviciu. Pe aleea ce urca la punctul de control către parcul cu tehnica militară au trecut două blindate Vamtac. La volan erau militari români, ținută ristop. În apropiere de popotă, pe partea dreaptă a aleii, dormeau, cu capul în iarbă, doi câini, unul de talie mică, altul de talie mare. În urcare, primul blindat Vamtac a tras de volan dreapta deși aleea era suficient de lată și liberă, intrând cu roata pe porțiunea de iarbă. Fără niciun semnal sonor și fără a încerca nicio manevră de evitare, a mers direct spre acei câini. Primul câine, cel mic, a fugit la timp, dar din păcate celălalt câine, de talie mare, nu s-a trezit și prin urmare roțile din partea dreaptă a vehiculului greu de câteva tone au trecut peste mijlocul animalului. A fost o imagine pe care nu o să o uit niciodată.

Animalul s-a târât scheunând în șanțul aflat în apropiere, cu coloana frântă și picioarele din spate zdrobite. Ajuns în șanț a început să scoată sune de suferință. Au fiind un mare iubitor de animale nu am putut urmări în continuare scena, m-a apucat plânsul și am mers în dormitor, gândindu-mă cum e posibil așa ceva, dacă un om întreg la cap ar putea fi capabil să provoace o asemenea suferință unui suflet nevinovat. Omul acela e militar, poartă armament, cum a trecut oare evaluările psihologice?

La ora prânzului, mulți militari venind spre popotă la masă, au văzut câinele scheunând și zbătându-se. Militarii americani erau revoltați, au încercat să ia animalul în brațe, să îl îngrijească dar nu se putea deoarece câinele era în agonie. Oameni cu suflet au încercat să îi dea apă, să îi aline suferința.

Militarii mai în vârstă din poligon mi-au spus că șoferul respectiv nu era la prima abatere de acest fel, fiind de fapt un obicei de-al lui și acționând așa ori de câte ori avea ocazia.

Din întrebările adresate la examenele psihice ce se efectuează periodic, anumite întrebări se referă la cruzimea față de animale. Respectivul șofer ar trebui identificat, pentru că după foile de parcurs nu este greu. Omul acela trebuie să urmeze tratament psihoterapeutic, trebuie să se facă o anchetă internă pentru a fi sancționat”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare