Expres

BRAȘOV. Altfel de…curățenie: Poliția Locală a gonit oamenii străzii de la containerele din Centrul Civic

 
Câțiva oameni ai străzii care stăteau într-un adăpost improvizat lângă containerele din spatele unor blocuri din Centrul Civic au fost ridicați de polițiștii locali brașoveni, în urma unor sesizări formulate de cetățenii din zonă. „Locuitorii din zonă s-au plâns de scandalurile nocturne făcute de oamenii fără adăpost, dar și de faptul că întreaga stradă începe să se transforme într-un adevărat focar de infecție”, a explicat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brașov. Echipele de intervenție au identificat persoanele reclamate, constatând că nu proveneau din Brașov, dar și că aproape blocaseră accesul pe stradă cu saltelele, cartoanele și celelalte obiecte strânse de prin gunoaie.
„Vin unii, pleacă alții! Se adună, se înmulțesc, cu copii în brațe, zici că sunt refugiați, asta zici că e aici. La mine au fost niște rude din Germania, au parcat mașina, au venit cu masca la gură! Noaptea acești oameni fac gălăgie, scandal, se îmbată!”, a declarat, revoltat, unul dintre administratorii blocurilor din zonă. 
Duse la sediul Poliției Locale, persoanele fără adăpost găsite de agenți au fost identificate și sancționate și li s-a pus în vedere să se întoarcă în localitățile de domiciliu.
Pentru ca oamenii respectivi să nu se întoarcă la containere, polițiștii locali vor verifica periodic zona, iar persoanele găsite din nou acolo vor fi duse la Secția 1 Poliție, după cum a explicat șeful Serviciului de Ordine și Liniște Publică, Florin Plopeanu.
 
*500 de sancțiuni pentru cerșetorie, de la începutul anului
Amintim că, polițiștii locali au demarat, în urmă cu câteva săptămâni, acțiuni de depistare, monitorizare, introducere în baza de date și luarea măsurilor legale în cazul cerșetorilor și persoanelor care vagabondează pe străzile din oraș. 
De la începutul anului, Poliția Locală a dat aproximativ 500 de sancțiuni pentru cerșetorie, dar în perioada verii, fenomenul a luat amploare. „Numai în ultima lună au fost aplicate aproximativ 70 de sancțiuni pentru aceste tipuri de încălcări ale legii, în cuantum de peste 20.000 lei. Pe această temă au fost înregistrate mai multe reclamații venite din partea brașovenilor, care s-au plâns de comportamentul antisocial al persoanelor care își fac adapost pe străzi, în apropierea locuințelor lor”, a menționat Anca Lăutaru.
 
CITIȚI ȘI:
 
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare