Expres

BRAȘOV. Activitate suspendată în piață, în urma unui control al Poliției de la Transporturi. Ce agenţi economici au mai fost verificaţi?!

 

Activitatea unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Piața „Dacia” din municipiul Brașov a fost suspendată de polițiști, pe o perioadă de 30 de zile, pentru neemiterea bonurilor fiscale.

Poliţiştii au luat această măsura, deoarece abaterea a fost constatată în mod repetat. Pentru a relua activitatea înainte de expirarea celor 30 de zile, reprezentanţii societăţii comerciale trebuie să achite de zece ori valoarea amenzii, conform legislaţiei în vigoare. 

Acțiunea pe linie economică a fost efectuată de polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov – Biroul de Investigare a Fraudelor, de vineri până ieri (27-29 septembrie). Echipele de control au verificat şi alţi agenţi economici din zona Gării Braşov, inclusiv un service auto şi o spălătorie auto, iar pentru abaterile constatate au aplicat şase sancţiuni, în valoare totală de 58.000 de lei. De asemenea, au confiscat 5.400 de lei, întrucât nu erau evidenţiaţi pe casa de marcat, potrivit reprezentantului SRPT Braşov, comisar-şef Valentin Simionescu.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare